Oferte locuri de munca top

Sustinerea timbrului de arhitectură

Emanuel Raab, 3deluxeDesign

Periodic în mediul legislativ revine discuția privind eliminarea timbrului de arhitectură sau a timbrului cultural în general. De fiecare dată, OAR a apărat cultura și a sprijinit menținerea acestui fond.  

Ordinul Arhitecților din România inițiază astfel, pe perioada iulie – august 2018, campania ”Susținem Timbrul de Arhitectură” și invită beneficiarii acestui timbru la un demers comun de susținere a timbrului arhitecturii, un fond care revine OAR pe baza legii 35/1994 prin care 0,05% din investițiile din construcții sunt alocate organizațiilor profesionale pentru creșterea nivelului cultural al României.  

OAR are cu această ocazie responsabilitatea să infirme recentele acuzații nefondate care i-au fost aduse în privința modului în care organizația noastră utilizează Timbrului de Arhitectură prin proiectul de lege B834/2018 depus la Senat.

Cu toate că adresa de fundamentare nu este de acord cu anumite prevederi, deși acestea sunt stabilite prin lege (modul de colectare, modul de atribuire, etc.) și depășesc statutul OAR, ne rezumăm la a clarifica anumite aspecte care țin de fondul problemei, așa cum sunt expuse în adresa de fundamentare B834/2918:

  1. „Precizăm că o estimare a acestor venituri este greu de realizat, dar dacă se face comparație între veniturile Inspectoratului de Stat în Construcții, care colectează 0.5% din valoarea investiției și în anul 2017 a încasat peste 180 milioane lei, înseamnă că veniturile Ordinului Arhitecților din România în anul 2017 au fost de aprox. 18 milioane lei”.

FALS: Estimarea veniturilor nu este greu de realizat, deoarece este vorba de un transfer bancar realizat de autoritățile locale către ISC (0.5% din investiții) și OAR (0,05% din investiții), prin devize clare și proceduri transparente. Se poate afla de pe site-ul Inspectoratului de Stat în Construcții că veniturile sale pe anul 2017 au fost puțin peste 126 milioane de lei, ceea ce însă nu face ca veniturile OAR din această taxă să fie de 12.6 milioane de lei. Suma Timbrului de Arhitectură pe anul 2017 a fost de 6.301.657 lei, adică jumătate din suma preconizată pe logica acestui proiect de lege. Sperăm că cealaltă jumătate să fi fost colectată de Uniunea Arhitecților din România.

  1. „Astfel, având în vedere că, nu poate fi analizată eficiența cheltuielilor fondurilor publice reprezentând contravaloarea acestui timbru de arhitectură plătit de către autoritățile publice pentru investiții promovate, considerăm necesară abrogarea acestei taxe”.

FALS: Timbrul de arhitectură se conformează unui cadrul reglementat general, urmând ca fiecare organizație sau uniune de creație să îl utilizeze în spiritul legii și în mod transparent. De altfel, utilizarea timbrului s-a realizat atât pentru proiecte culturale, proiecte prioritare, cât și pentru premii pentru arhitectură, burse, participări internaționale, ajutoare sociale sau concursuri de arhitectură.

Modul și eficiența utilizării sunt informații publice pe site-ul oar.archi, unde sunt publicate constant rezultatele și acțiunile culturale sprijinite financiar prin Timbrul de Arhitectură.  Anuala de Arhitectură București, Bienala de arhitectură BETA, Bienala de arhitectură Transilvania BATRA, De-a arhitectura, Ghiduri de arhitectură grupul OAR RURAL, Raportul pentru București 2016 și 2018, Street Delivery, Trienala de Arhitectură East Centric, Casa Arhitecturii, Mina de idei ANINA sau Catalog București sunt doar câteva dintre proiectele susținute de OAR prin Timbrul de Arhitectură. OAR a susținut inițiative de diferite forme, dimensiuni și capacități din dorința de a încuraja atât inițiative mici, filiale aflate la început în demersurile culturale sau inițiative tinere, inovative.

Toate aceste argumente și altele suplimentare, de legislație, sunt menționate în documentația trimisă de OAR către Senat, pentru a solicita respingerea proiectului de lege. Subiectul va reveni pe agenda legislativă în toamnă, după vacanța parlamentară.

 

Citiți și:

Stirile zilei

Un dezvoltator turc va construi 800 de apartamente la malul mării

Peste 99 mil lei va costa construirea unei sali polivalente

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus