Oferte locuri de munca top

Sute de milioane de lei, pentru investitii in zone turistice

Investițiile în turism au crescut, după îmbunătățirea procedurii de finanțare și dezvoltare a proiectelor în acest sector, a anunțat, ieri, premierul Viorica Dăncilă.

“De la începutul acestui an, au fost deblocate și finalizate două proiecte de investiții importante. Este vorba despre pârtia de schi de la Voineasa și cea de la Câmpulung Moldovenesc, ambele fiind prevăzute cu instalație de zăpadă artificială și instalație nocturnă.

Ieri a fost semnat contractul de finanțare pentru extinderea și modernizarea Delfinariului din Constanța.

De asemenea, săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanțare în valoare de 104 milioane de lei pentru realizarea pârtiei de schi de la Borșa, din județul Maramureș, iar săptămâna viitoare va fi plătită prima tranșă de finanțare pentru proiectul unei piste pentru sănii de vară la Borsec”, a precizat prim-ministrul României.

Ea a adăugat că, săptămâna viitoare, Ministerul Turismului va semna la Călărași un contract de finanțare pentru construcția unui port turistic la Dunăre, în valoare de 86 de milioane de lei, pentru a stimula turismul în această zonă.

“Continuăm și măsurile pentru dezvoltarea turismului balnear, una dintre cele mai importante resurse pentru România, având în vedere că o treime din izvoarele minerale ale Europei se regăsesc pe teritoriul țării noastre. Obiectivele stabilite în cadrul Strategiei pentru Dezvoltare a Turismului Balnear vizează măsuri de sprijin în vederea dezvoltării ofertei turistice pentru turismul balnear. Aprobarea acestei Strategii întărește celelalte măsuri luate de Executiv pentru stimularea acestei forme de turism, cum ar fi eliminarea redevențelor pentru utilizarea apelor geotermale și minerale în scop turistic, dar și Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, numărul înnoptărilor în structurile de primire turistică a crescut cu aproape 11% în luna iunie a acestui an, față de aceeași perioadă din 2018, iar numărul turiștilor străini la punctele de frontieră a crescut, în luna iunie 2019, cu 15,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus