Oferte locuri de munca top

Task force pentru proiectele de infrastructura din Masterplan

Un task force va fi constituit pentru proiectele de infrastructură incluse în Masterplanul de Transport, ca urmare a cererii formulate de prim-ministrul Sorin Grindeanu către președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș.

Prin această măsură Guvernul dorește ca ANAP, în colaborare cu Ministerul Transporturilor, să reducă cât mai mult termenele pentru finalizarea documentațiilor de licitație.

„Este foarte clar că nu avem timp de pierdut. Trebuie să urgentăm finalizarea documentațiilor, procesul de licitație și implementarea proiectelor de infrastructură. Țin foarte mult la respectarea criteriilor de transparență, de eficiență și corectitudine în folosirea banului public, iar scurtarea termenelor nu înseamnă să facem rabat de la aceste principii”, a afirmat premierul Grindeanu.

Întâlnirea de lucru cu ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc,  și președintele ANAP, Bogdan Pușcaș, a avut loc în condițiile în care se află în pregătire documentaţiile de atribuire pentru demararea/lansarea următoarelor proceduri de achiziţie publică:
* Podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila, inclusiv drumuri de legatură  (25 km). Documentația de atribuire a fost trimisă pentru verificare la ANAP, urmând ca în perioada următoare să fie publicat anunțul în SEAP. Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 500 de milioane euro, cea mai mare din ultimii 27 de ani, execuția lucrărilor urmând să fie finanțată din fonduri nerambursabile, proiectul fiind cuprins în portofoliul POIM 2014-2020.
* Drum expres Craiova Piteşti (121 km)– lansarea procedurii de achiziţie publică este estimată pentru iunie 2017.
* Centura de Sud a municipiului Bucureşti – Inelul 0 (50 km)- lansarea procedurii de achiziţie publică este estimată pentru iulie – august 2017.
* Autostrada Sibiu – Piteşti – Secţiunea 1 – Sibiu – Boiţa (14,1 km) – lansarea procedurii de achiziţie publică este estimată pentru iunie-iulie 2017.
* Autostrada Sibiu – Piteşti – Secţiunea 5 – Curtea de Argeş – Piteşti (30,3 km) – lansarea procedurii de achiziţie publică este estimată pentru iunie-iulie 2017.
*Autostrada Braşov – Tg. Mures – Cluj – Oradea Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş (km 4+200 – km 64+450) 60,2 km– lansarea procedurii de achiziţie publică este estimată pentru iulie – august 2017.

De asemenea, în data de 22 aprilie 2017, a fost publicat în SEAP contractul pentru proiectarea și execuția Proiectului Varianta de Ocolire Timișoara Sud, care prevede execuția a 25,690 km de drum național la standarde europene. Termenul limită de evaluare a ofertelor este iulie 2017. Pe lângă beneficiile locale, varianta de ocolire Timișoara Sud are ca principal scop fluidizarea traficului intern și internațional care intră în țară prin zona Stamora Moravița.

 

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia aprilie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus