Oferte locuri de munca top

Taxe si impozite, mai mari din 2020, in Bucuresti

Nivelurile impozitelor și taxelor locale percepute anul viitor de Primăria București pentru clădiri și terenuri vor fi majorate față de cele din acest an, potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie supus votului membrilor Consiliului General al Primăriei București, după consultarea publică.

Majorarea va fi în concordanță cu rata inflației din anul 2018.

În expunerea de motive sunt invocate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conform cărora, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, sumele se indexează anual, până la data de 30 aprilie, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Potrivit informațiilor INS, rata anuală a inflaţiei a fost anul trecut de 4,6%.

Tot în expunerea de motive este invocat art. 489 din Legea nr. 227/2015, potrivit căruia autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în Titlul IX, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi în funcţie de necesităţile bugetare locale.

Proiectul prevede şi pentru anul 2020 o bonificaţie de 10% pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate de către contribuabilii persoane fizice pentru întregul an.

Astfel, pentru terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în Registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitele ar urma să crească în felul următor:

* zona A – de la 10.695 lei/ha în prezent la 10.970 lei/ha

* zona B – de la 8.881 lei/ha la 9.110 lei/ha

* zona C – de la 6.713 lei/ha la 6.886 lei/ha

* zona D – de la 4.594 lei/ha la 4.712 lei/ha.

În ce priveşte terenurile amplasate în extravilan, taxele vor fi următoarele:

* pentru terenurile cu construcţii – suma percepută va rămâne la 28 lei/ha

* teren arabil – de la 48 lei/ha la 49 lei/ha

* pentru păşune – pretul va rămâne la 25 lei/ha.

 

Descarcati aici lista taxelor si impozitelor pentru 2020

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus