Oferte locuri de munca top

Termenul pentru obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu prelungit

Termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a fost prelungit prin Legea nr. 146/2017. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în octombrie 2016, a trecut de votul Camerei Deputaţilor la sfârșitul lunii mai și a fost promulgat de Președintele României la începutul acestei săptămâni.

Forma trimisă de Camera Deputaţilor spre promulgare prevede că termenul prevăzut la art 30 alin 4 din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor se prorogă până la data de 30 septembrie 2017.

Beneficiarii care depun până la data de 30 septembrie 2017 documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu sau au proiecte în avizare pentru finanţare sunt exceptaţi de la aplicare amenzilor, dacă termenul de conformare nu depășește 31 decembrie 2017.

Legea iniţială prevedea ca termen final obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu până la 31 decembrie 2016. “Obligaţia legală a avut un impact pozitiv, în primul semestru al anului 2016 înregistrându-se o creștere cu 44% a numărului de solicitări de emitere a avizelor și autorizaţiilor de securitate la incendiu și o creștere cu 75% a numărului autorizaţiilor emise, faţă de perioada similară a anului trecut.”, au arătat inițiatorii proiectului devenit lege.

În ordonanţa guvernamentală se precizează că procesul de avizare este unul greoi iar calculele arată că nu a existat timp fizic pentru avizare construcţiilor până la sfârșitul anului 2016. OG 17/2016 prevedea ca termen de prorogare 30 iunie 2017.

Efectele prorogării termenului până în septembrie ar trebui să fie stabilirea unui termen care să facă posibilă conformarea de către toţi beneficiarii în ceea ce privește obligaţia de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, reducerea riscului înregistrării unui volum mare de solicitări înainte de expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare, reducerea riscului de nerespectare a termenelor de emitere a avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu de către beneficiarii care nu s-ar încadra în termenul actual, reducerea costurilor pentru întocmirea documentaţiilor și realizarea lucrărilor necesare pentru satisfacerea cerinţelor  de securitate la incendiu, realizarea unor documentaţii și lucrări de construcţii de calitate, reducerea numărului de solicitări de autorizare respinse pentru neconformităţi.

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus