Oferte locuri de munca top

Titlu de parc industrial pentru firma lui Ioan Tecar

Titlul de parc industrial a fost acordat pe o perioadă de 10 ani, în condițiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislația în vigoare, societății MG Tec Grup SA, cu sediul social în județul Cluj, municipiul Dej, Str. Văii nr. 2. Aceasta administrează parcul industrial.

Omul de afaceri Ioan Tecar este administratorul grupului de firme MG TEC. Acesta este format din 8 societăți comerciale, cea mai veche dintre ele fiind înființată în 1994. Companiile din grup activează în domeniul produselor metalurgice, a produselor de izolat și tencuit, construcții și materiale de construcție, ferestre și uși din PVC și aluminiu, service și piese auto, asigurări și radio.

Terenul pentru care a fost acordat titlul de parc industrial este amplasat pe teritoriul administrativ al municipiului Dej, județul Cluj,și are o suprafață de 16,8 ha.

Societatea-administrator transmite Ministerului Dezvoltării Regionale un raport anual privind dezvoltarea parcului industrial.

Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial este municipiul Dej, județul Cluj.

Titlul de parc industrial conferă operatorilor economici din parcul industrial dreptul la facilitățile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale și de art. 456 alin. (1) lit. i) și art. 464 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

Titlul de parc industrial a fost acordat societății MG Tec prin ordinul nr. 5933/2017 al ministrului Dezvoltării.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus