Oferte locuri de munca top

Tranzactie pe piata prefabricatelor din beton

Pentru a-și diversifica portofoliul de materiale de construcții, Holcim România, parte a grupului LafargeHolcim, a decis achiziția, de la compania de investiții Oresa, a întregului pachet de acțiuni al unuia dintre cei mai mari jucători de pe piața autohtonă, specializat în prefabricate din beton și BCA (beton celular autoclavizat). Acum, achiziția a 100% din acțiunile Somaco Grup Prefabricate este supusă aprobărilor din partea autorității de concurență din România.

Firma Somaco operează cinci fabrici de materiale prefabricate din beton în localitățile Teiuș, Timișoara, Târgoviște, Buzău și Roman, precum și o fabrică destinată producției de BCA (beton celular autoclavizat) în Adjud. Compania are un portofoliu important de soluții prefabricate pentru structuri clădiri industriale destinate activităților de producție, logistică și comerciale, precum și soluții prefabricate pentru construcții infrastructură (poduri, tuneluri, metrou) sau sisteme de apă și canalizare.

Somaco Grup Prefabricate a realziat anul trecut o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 56 milioane euro, cu un număr de circa 750 de angajați.

Firma Somaco a fost dezvoltată în urma investițiilor începute, în 2008, de către compania de investiții Oresa, care a achiziționat cele șase fabrici în mai multe etape și a derulat un amplu program de echipare, de modernizare tehnologică și de creștere a capacității și calității producției.

În cadrul tranzacției, Holcim România a fost asistată de firma de avocatură Filip & Company și consultanții Mazars, iar Oresa a fost asistată de KPMG și firma de avocatură Popovici, Nițu, Stoica & Asociații.

Activând de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România, Holcim (România) SA deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 15 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. Holcim are aproximativ 800 angajați în România.

Oresa este o companie de investiții tip Private Equity, având rădăcini suedeze, activă în Romania din 1997.

Pe lângă Somaco, portofoliul actual al Oresa este format din patru firme care sunt lideri de piață în sectoarele lor de activitate: La Fântâna, RTC, Romanian Business Consult și Kiwi Finance.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019

Sus