Oferte locuri de munca top

Turistii straini au cheltuit la noi peste 3 mld lei

Peste 3 miliarde de lei au cheltuit în țara noastră turiștii nerezidenți, în primul semestrul al acestui an. Cei 1,2 milioane de turiști cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit 3,14 miliarde lei, conform datelor funizate de Institutul Național de Statistică.

Cea mai mare parte a turiștilor sosiți în România în semestrul I 2019 (peste 56%) au avut ca motiv principal afacerile, inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii.

Restul de 43,9% dintre turiștii nerezidenți sosiți în România în semestrul I 2019 au călătorit în scop particular, în principal pentru vacanţe (66,8%) și pentru vizita rudelor și prietenilor (9,2%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,9%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,2% din totalul cheltuielilor pentru cazare).

Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,3%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,5%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 45,5% au fost destinate alimentelor şi băuturilor, iar 32,3% cadourilor şi suvenirurilor.

Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 52,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 38,8% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 48,0% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 34,1% și-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România a fost avionul, folosit de 80,3% din numărul total de turişti, în timp ce 11,0%, au utilizat autoturisme proprii, 7,1% autocare și autobuze, iar 1,6% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).

 

 

 

Citiți și:

Viitor sediu de birouri in Bucuresti

Ansamblu rezidential, in curs de autorizare in Capitala

A fost autorizata a treia etapa a unui mare proiect rezidential

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/ sept 2019

Sus
Translate »