Oferte locuri de munca top

UE cere renovarea cladirilor existente

Pentru a sprijini renovarea clădiri rezidențiale și nerezidențiale, publice și private și transformarea lor într-unele cu un nivel ridicat de eficiență energetică şi decarbonat până în 2050, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să elaboreze o Strategie de Renovare pe Termen Lung.

Proiectul Strategiei pentru țara noastră a fost supus consultării publice urmând să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern (proiect atașat)

Strategia urmărește să faciliteze transformarea eficace din punct de vedere al costurilor a clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero.

Potrivit noilor directive UE, un segment considerabil al fondului de clădiri existent va trebui renovat, până în 2050, pentru a îndeplini obiectivele de eficiență energetică stabilite în directivele europene.

La nivel național, consumul final de energie în sectorul de construcții reprezintă 42% din totalul consumului final de energie, din care 34% reprezintă clădiri rezidențiale, iar restul (aproximativ 8%) clădiri comerciale și publice.

Sectorul rezidențial are cea mai mare pondere a consumului de energie (aproximativ 81%), în timp ce toate celelalte clădiri la un loc (birouri, școli, spitale, spații comerciale și alte clădiri nerezidențiale) reprezintă restul de 19% din consumul total de energie finală.

În anul 2018, directivele europene privind performanța energetică a clădirilor au fost modificate pentru a accelera renovarea eficientă din punct de vedere al costurilor a clădirilor existente.

UE și-a majorat ținta totală privind economia de energie pentru 2030 la 32,5%, ceea ce înseamnă un nivel mai ridicat de ambiție în comparație cu eforturile necesare pentru atingerea țintei de 20% aferente anului 2020.

Noua țintă face parte din așa-numitul „Pachet de energie curată” al Comisiei Europene, care pune accent pe sectorul clădirilor și în special pe clădirile existente.

Statele membre ale UE trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directive până la 10 martie 2020.

 

Descărcați aici Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung pentru sprijinirea renovării parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale (proiect)

 

 

 

 

Citiți și:

Peste 6 ha, pregatite pentru dezvoltari rezidentiale

Cum merg precontractarile in cadrul primei etape a unui proiect mare

O mare companie vrea sa isi extinda capacitatea de productie si depozitare

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus