Oferte locuri de munca top

Un fond olandez va achizitiona un portofoliu de proprietati comerciale din Romania

Un portofoliu de active, cuprinzând și proprietăți imobiliare din România urmează să fie vândut. Fondul de investiții cipriot Secure Property Development & Investment (SPDI) a intrat într-un acord cu fondul de investiții olandez Arcona Property Fund pentru vânzarea portofoliului său de proprietăți din România, Bulgaria și Ucraina. Valoarea tranzacției s-ar ridica la 29,25 milioane de euro, potrivit unui  comunicat al SPDI.

Concret, SPDI ar urma să obțină în schimbul proprietăților sale din România, Bulgaria și Ucraina 2,1 milioane de acțiuni nou emise în cadrul Arcona Property Fund N.V., listat în Amsterdam, reprezentând contravaloarea a 29,25 milioane euro. De asemenea Arcona, va prelua și creditele asociate proprietăților, în valoare de circa 30 de milioane de euro.

SPDI și Arcona se așteaptă să finalizeze tranzacția în primul trimestru din 2019.

Proprietățile din România constituie aproximativ 45% din acest portofoliu. Printre cele mai importante proprietăți se numără EOS Business Park, din zona Șoselei Fundeni din Capitală, cu o suprafață închiriabilă de circa 3.400 de metri pătrați (sediul Danone) și aproape un sfert din Delenco Office Building, clădirea de birouri de circa 10.300 de metri pătrați, situată pe Str. Delea Nouă (care găzduiește sediul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM). Acestora li se adaugă Innovations Logistics Park Clinceni, din sud-vestul Bucureștiului, cu circa 16.600 de metri pătrați de hale industriale și spații de birouri conexe, un parc de retail de aproape 9.400 metri pătrați în Craiova (închiriat către Praktiker), precum și un portofoliu de locuințe în 4 ansambluri rezidențiale din București (Romfelt Plaza, Monaco Towers, Blooming House și Green Lake).

Echipele locale ale SPDI vor fi integrate în Arcona.

Arcona intenționează ca după finalizarea tranzacției să mențină și chiar să sporească portofoliul de proprietăți comerciale generatoare de venit din România. În paralel, va continua și programul de vânzare a proprietăților rezidențiale și a terenurilor din România, Bulgaria și Ucraina.

Arcona își concetrează activitatea pe proprietăi comerciale din Europa Centrală, deținând spații de birouri și de retail în Cehia, Slovacia și Polonia. În urma tranzacției, valoarea Arcona ar urma să se ridice la circa 161 milioane de euro, de la 94,8 milioane de euro în prezent, iar valoarea netă a activelor să crească de la 41,9 milioane de euro la 78 milioane de euro.  

 

 

Citiți și:

Vor fi construite 190 apartamente in blocuri cu 10 niveluri, in Capitala

O parcare supraetajata primeste autorizatie de construire

87 strazi vor trece de la stadiul de pamant la asfalt

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus