Oferte locuri de munca top

Un nou proiect imobiliar va fi dezvoltat in zona Cotroceni

Unul dintre cele mai valoroase terenuri din zona Cotroceni a fost cumpărat de dezvoltatorul imobiliar One United Properties. Compania a achiziționat de la austriecii de la IMMOFINANZ terenul cu suprafața de circa 5,3 hectare al fostei platforme industriale Ventilatorul, situat pe Strada Progresului, în apropiere de viitoarea stație de metrou Academia Militară, de pe magistrala 5. “Ne concentram pe dezvoltarea portofoliului de birouri şi retail, prin urmare am inclus în strategia noastră vânzarea proprietăţilor care nu se încadreaza în portofoliul nostru de bază. Terenul fostei platforme Ventilatorul este potrivit dezvoltării proiectelor rezidenţiale, astfel încât a fost inclus în procesul de vânzare, iar tranzacţia a fost incheiata cu One United Properties”, a declarat Fulga Dinu, Country Manager Operations Romania, în cadrul IMMOFINANZ.

One United properties a dezvolta în ultimii ani câteva sute de apartamente de lux în zona de nord a Capitalei, în ansamblurile One Herăstrău Park, One Herăstrău Plaza și One Charles de Gaulle.

În prezent, compania are în curs de dezvoltare mai multe proiecte imobiliare în nordul Bucureștiului. Cel mai mare dintre acestea este One Floreasca City, cuprinzând 3 blocuri, totalizând 250 de apartamente, și o clădire de birouri de 24.000 de metri pătrați închiriabili, situat pe o parte din terenul fostei platforme industriale Automatica din Calea Floreasca. În paralel, compania mai are în derulare și proiectul One Herăstrău Towers , cu două turnuri și circa 150 de apartamente și spații conexe, situat la intersecția Str. Nicolae Caramfil cu Str. Alexandru Șerbănescu. De asemenea, prin divizia Neo, One United mai are în plan o serie de proiecte rezidențiale mai mici în București și Constanța. În prezent este în curs de dezvoltare ansamblul Neo Mamaia, cu 40 de apartamente. Alte două proiecte urmează să fie demarate în București.

Pe lângă segmentul rezidențial, One United mai deține și clădirea de birouri North Gate din Pipera-Voluntari, cu o suprafață închiriabilă de circa 23.000 de metri pătrați, achiziționată anul trecut.      

 

 

 

Citiți și:

Vor fi construite 190 apartamente in blocuri cu 10 niveluri, in Capitala

O parcare supraetajata primeste autorizatie de construire

87 strazi vor trece de la stadiul de pamant la asfalt

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

 

Sus