Oferte locuri de munca top

Un nou terminal, in pregatire pentru aeroportul din Iasi

O nouă direcție de investiții se conturează pentru Aeroportul Internațional Iași. Este în pregătire proiectul de construire a unui nou terminal de pasageri, proiect care face parte din planul de extindere a infrastructurii aeroportuare.

Terminalul T4 va fi gândit pentru a procesa un trafic de 3,5 milioane de pasageri pe an, până în 2045. Acesta va fi prevăzut cu o serie de facilități pentru publicul călător, precum restaurante, spații comerciale și parcări la sol.

Spațiile vor fi distribuite pe trei niveluri și pe o suprafață de 30 de mii de metri pătrați, mai mare de 10 ori decât cea a actualului terminal T3.

În luna martie a acestui an a fost finalizată extinderea platformei de operare a Aeroportului.

Noul terminal este necesar pentru acoperirea pe următorii 20 de ani a nevoilor aerogării și ar trebui să fie gata până în decembrie 2023.

Restul proiectului va fi implementat în anii următori, în funcție de necesitățile și evoluția traficului aerian.

Potrivit directorului general interimar al Aeroportului Internațional Iași, Vasile Stoicea, proiectul va fi supus cât de curând aprobării consilierilor județeni. Aceasta pentru ca licitația pentru proiectarea și construirea Terminalului 4 să aibă loc în cel mai scurt timp. Mare parte din finanțare, 75%, va fi din fonduri europene nerambursabile, în timp ce restul va fi furnizat din fondurile proprii ale aeroportului.

Costurile totale ale proiectului au fost estimate la 80 de milioane de euro.

Finanțarea construirii noului terminal se va face prin Programul Operațional Infrastructura Mare, care are ca prioritate dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu și energie.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus