Oferte locuri de munca top

Unul dintre cei mai mari constructori din tara cere insolventa

Cu peste 500 de angajați  și cifră de afaceri de peste 56 milioane de euro în urmă cu doi ani, în prezent una dintre cele mai mari firme de construcţii din țara noastră a cerut insolvența.

În vederea protejării intereselor companiei și ale asociaților, a fost depusă o cerere de deschidere a procedurii de insolvență începând cu data de 16 mai 2019 de către administratorul societății Delta A.C.M. 93 SA.

Mai multe motive au stat la baza luării acestei decizii. Astfel, conturile societății sunt blocate de executările silite generate de mai mulți creditori. Societatea este în imposibilitate să își achite obligațiile curente din cauza blocării conturilor. Dealtfel, societatea nu are suficiente fonduri disponibile pentru achitarea datoriilor. Fără protecția insolvenței există riscul blocării totale a activității companiei.
Conducerea societății a invocat situația economică dificilă și a ajuns la concluzia că se impune o reorganizare în urma căreia să fie achitate datoriile restante. De asemenea, se impune restructurarea operațională și financiară a societății însoțită de lichidarea unor bunuri din patrimoniu, conform unui plan de reorganizare.

În primăvara anului trecut, Delta ACM a primit un ”certificat negativ” care i-a îngreunat accesul la licitațiile publice. Este vorba de un document constatator emis de Primăria Râmnicu Vâlcea în care se preciza că societatea nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, ajungându-se la rezilierea contractului și calcularea unui prejudiciu de 2.345.299 lei. 

Delta ACM 93 a fost preluată anul trecut de către Primăria Sectorului 3, prin intermediul companiei ”Administrare Străzi S3” care a devenit noul acţionar majoritar cu 51% din acțiunile Delta ACM 93. Portofoliul firmei de construcţii includea lucrări la metroul de Drumul Taberei şi la Centura Capitalei.

Contractul între cele două părți a fost semnat pe 27 august 2018, iar prețul tranzacției a fost de 1 leu. Prin acest contract ”Administrare Străzi S3” a preluat Delta ACM 93 S.A cu toate drepturile și obligațiile acesteia.

Înfiinţată în 1993 de Florea Diaconu, Delta ACM 93 este una dintre cele mai mari firme de profil de pe piaţa construcţiilor. Printre lucrările de infrastructură realizate se numără modernizarea Pasajului Universităţii din București, lărgirea unei secţiuni din Centura Capitalei, dar şi cele de la Magistrala 5 de metrou.

Potrivit celor mai recente date disponibile la Ministerul Finanțelor, Delta ACM 93 a realizat în anul 2017 o cifră de afaceri de peste 254,14 milioane lei, cu un număr de 512 salariați, având un profit net de 1,8 milioane lei. La finele anului 2017 societatea avea datorii de peste 316 milioane de lei.

 

 

 

Citiți și:

Mare parc logistic, in pregatire pe un teren de peste 20 ha

Cu cat a fost majorata valoarea estimata a unui mare proiect rutier

In vara va demara un proiect ce va avea 600 de case

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2019

Sus