Oferte locuri de munca top

Urbanism: alocare de 4 mil euro pentru cereri de finantare de 13 mil euro

Nu mai puțin de 39 de consilii județene, pentru 957 de unități administrativ-teritoriale, au depus cereri de finanțare pentru elaborarea și actualizarea Planurilor Urbanistice Generale şi a Regulamentelor Locale de Urbanism.

Acestea au achiziționat servicii de elaborare a documentațiilor PUG, în diferite stadii (lucrări noi și lucrări în continuare), sumele solicitate totalizând peste 13,5 milioane euro (peste 65,1 milioane lei).

Însă, pentru anul 2020 MLPDA a aprobat mai puțin de o treime din totalul solicitat, și anume peste 4 milioane de euro (20 milioane lei).

Pentru că suma solicitată de consilii județene o depășește pe cea alocată pentru acest an, MLPDA consideră necesară prioritizarea în program a UAT-urilor care au documentații PUG în curs de elaborare, pentru care au încheiate contracte de prestări servicii pentru elaborarea sau actualizarea documentațiilor PUG sau sunt în proces de realizare a procedurilor de achiziție pentru acestea.

Fondurile asigurate în anul 2020 de la bugetul de stat pentru elaborarea planurilor de urbanism generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente se vor aloca pe baza următoarelor criterii:

*  localităţi în care sunt începute lucrările de elaborare a planurilor de urbanism generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente, în vederea finalizării acestora;

* localităţi care au fost afectate de calamităţi naturale: alunecări de teren, inundaţii, cutremure sau unde există iminenţa de riscuri tehnologice;

* localităţi nou-înfiinţate sau rezultate în urma desprinderii ori comasării unor unităţi administrativ-teritoriale, care nu au întocmite, conform prevederilor legale în vigoare, planuri de urbanism generale şi regulamente locale de urbanism aferente, cu modificarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

* localităţi care au planuri de urbanism generale cu termenele de valabilitate depăşite şi a căror dinamică de dezvoltare locală creează probleme ce nu îşi găsesc rezolvarea;

* localităţi turistice şi/sau cu potenţial turistic;

* localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din strategiile şi programele guvernamentale;

* localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din planurile de amenajare a teritoriului;

* localităţi care suferă modificări majore de intravilan ca urmare a cererilor de autorizare.

”Pe lângă solicitările transmise de către consiliile județean (…), Ministerul Culturii a solicitat sprijin din cadrul Programului pentru finanțarea elaborării Planului urbanistic general pentru comuna Roșia Montană, din județul Alba, pentru a susține procesul de înscriere a Peisajului Cultural Minier din respectivul UAT în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Procedura de înscriere a fost deja inițiată, iar deținerea unei documentații PUG actualizate este o condiție esențială pentru acceptarea demersului. Comuna Roșia Montană se află în lista UAT-urilor pentru care se solicită finanțare și din adresa trimisă către MLPDA de CJ Alba”, a declarat ministrul Ion Ștefan.

 

 

Citiți și:

126 mil lei pentru noi pasaje rutiere

Cat costa lucrarile de zugraveli, anul acesta

Depozit logistic, extins cu peste 5 mii mp

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2020

Sus