Oferte locuri de munca top

Utilizarea prefabricatelor in opinia arhitectiilor francezi si olandezi

Cererea pentru un proces de construire mai rapid, mai ieftin și mai inteligent este în creștere de ceva timp. În timpul recentei crize financiare, această cerere a încetinit puțin, dar pe măsură ce s-au mărit volumele clădirilor din Europa, a revenit tendința de creștere, se arată într-o analiză a USP Marketing Consultancy.

Consultanții au analizat tema utilizării prefabricatelor în construcții, începând cu al treilea trimestru din anul 2016, pentru a vedea cum privesc arhitecții această piață.

Reprezentanții companiei, prin Barometrul arhitectural european (cercetare trimestrială ce include 1.600 de arhitecți din 8 țări europene) au investigat deja câteva moduri de construire mai inteligentă.

O componentă majoră a unei construiri inteligente este, desigur, BIM, care de asemenea permite un proces de construire mai ieftin.

Când vorbim despre un proces de construire mai rapid, știm deja că cerere există în Europa (cu excepția Italiei).

De asemenea, analiștii au investigat tendința spre produse de construcție modulare. Aceasta nu este determinată doar de dorința unui proces de construire mai rapid, ci și de lipsa de forță de muncă, calitativă și cantitativă, așteptată în viitorul apropiat.

În general, prefabricarea este adesea menționată ca o modalitate de a construi mai repede. Prefabricarea înseamnă construirea mai rapidă a clădirilor, bugetele rămânând scăzute. În plus, proprietarii doresc întotdeauna să obțină o rentabilitate a investiției cât mai repede posibil.

Prefabricarea pe piața rezidențială a făcut o tranziție de la începuturi foarte umile, de la case din containere, spre locuințe modulare și, în final, la case „prefabricate” în totalitate.

În sectorul comercial, se discută deja despre modul în care McDonalds folosește clădiri modulare în Marea Britanie și modul în care Google își construiește noul său campus.

În urma analizei întreprinse, analiștii au observat că a existat o diferență uriașă în procentajul proiectelor în care au fost utilizate elementele prefabricate între țări.

Spre exemplu, în Olanda, în mai mult de jumătate din toate proiectele sunt utilizate elemente prefabricate. În Franța, aceasta era de numai 18% în anul 2016.

În general, piața franceză a construcțiilor este mai conservatoare în multe privințe, însă această diferență este cu adevărat semnificativă.

Aproape 70% dintre arhitecții din Țările de Jos așteaptă ca în următorii trei ani să se folosească mai multe elemente prefabricate, față de doar 31% dintre arhitecții francezi. Din nou, aceasta este o diferență semnificativă.

Cel mai mare avantaj perceput de arhitecții olandezi și francezi a fost același, și anume un proces de construcție mai scurt.

Cel mai mare dezavantaj perceput de arhitecții olandezi a fost un timp de pregătire mai lung, în timp ce arhitecții francezi menționează cel mai mult lipsa de flexibilitate.

Această diferență poate fi explicată prin faptul că olandezii aveau mai multă experiență cu prefabricarea. Nu au experimentat o lipsă de flexibilitate în timpul proiectării cu elemente prefabricate.

De asemenea, decizia finală în ceea ce privește utilizarea prefabricată a fost diferită în cele două țări. Arhitecții olandezi au menționat dezvoltatorul ca factor de decizie finală, în vreme ce arhitecții francezi s-au menționat pe ei ca fiind factorii de decizie finali.

Tipul de prefabricat utilizat în cea mai mare parte în proiectele lor este același pentru cele două țări. Cele mai utilizate sunt sistemele de panouri, prefabricarea 3D fiind folosită cel mai puțin. De asemenea, împărțirea globală între noile construcții și renovare (și cea rezidențială față de cea non-rezidențială) este mai mult sau mai puțin aceeași pentru cele două țări.

 

Citiți și:

Stirile zilei

Constructia unui hotel modern va demara in septembrie

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus