Oferte locuri de munca top

Va fi cerere mare de experti tehnici

Cererea pentru experți tehnici este de așteptat să crească substanțial în următoarea perioadă. Proiectul de lege ce va stimula cererea de experți tehnici a fost votat de Senat în ultima sa ședință din decembrie anul trecut și a ajuns la Camera Deputaților.

Acest proiect stipulează obligația expertizării tehnice a unităților sau instituțiilor de învățământ în vederea încadrării  în clasele de risc seismic și fundamentării măsurilor de intervenție.

Este vorba despre construcțiile aflate în patrimoniul instituțiilor publice și care au fost construite înainte de anul 1978.

Conform proiectului de lege, calendarul pentru expertizarea lucrărilor propus prevede ca autoritățile competente să întocmească documentația necesară și să dispună începerea procedurilor de expertizare tehnică până la data de 1 ianuarie 2020. Expertizele tehnice sunt plănuite să fie finalizare până la data de 1 iunie 2024.

În plus, nerespectarea acestor prevederi va deveni contravenție, amenzile începând de la 1.000 lei, putând să ajungă până la 10.000 lei.

Aceste demersuri vor fi finanțare de la bugetul de stat prin Ministerul Educației Naționale, la solicitarea unităților administrativ-teritoriale.

În paralel, în acest moment se află în circuit de avizare interministerială Strategia pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale 2018-2023, care include Pilonul 3 – Calitate, condiții de siguranță și funcționare, având drept unul din indicatori reducerea procentului unităților de învățământ vulnerabile la risc seismic mare.

 

 

 

 

Citiți și:

Un mare parc industrial va fi extins cu 11.000 mp sc

A fost autorizata construirea a peste 1.100 apartamente

300 apartamente premium plus, in Bucuresti

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.8/ nov-dec 2018

Sus