Oferte locuri de munca top

Va fi lansată procedura pentru Autostrada Nordului

Va fi lansată procedura pentru proiectul „Autostrada Nordului”, respectiv, Drumul Expres”Petea – Satu Mare – Baia Mare”, documentația pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate fiind deja în pregătire, a declarat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

”Autostrada Nordului, de la Suceava la Petea, este prinsă în Master planul pentru transporturi ca perioadă de implementare 2021 – 2030, așa cum erau multe obiective pe care noi le-am devansat. În cursul acestui an, prin iulie, august, dăm și noi drumul la un studiu de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă sau drum expres între Petea și Baia Mare, ce va fi ne va arăta studiul de fezabilitate. Le promitem oamenilor lucrul acesta acum și ne și ținem de cuvânt” a precizat Răzvan Cuc.

Ministrul Răzvan Cuc și directorul general CNAIR au verificat stadiul de execuție al obiectivelor de investiții gestionate de Ministerul Transporturilor, aferente județului Satu Mare.

În cadrul vizitei de la obiectivul Centura municipiului Satu Mare, Răzvan Cuc s-a arătat nemulțumit de stadiul lucrărilor și a transmis antreprenorului că nu va ezita să rezilieze contractul în cazul în care lucrările nu vor avansa vizibil.

”Nu veniți cu scuze, pentru că sprijinul îl aveți. N-am nicio ezitare să reziliez contractul, niciuna nu am în cazul în care constructorii nu-și fac treaba. Ori lucrează cum trebuie, ori pleacă acasă. Eu vreau ca în România să avem infrastructură (…)Vreau ca până la sfârșitul anului să ajungeți undeva la 70-80 la sută, pentru că puteți. Nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes, mă întorc pe șantier și sper să nu fi fost doar o mobilizare de conjunctură”, a declarat Ministrul Transporturilor.

 

Trei porţiuni din autostrada Transilvania, in ofertare

Trei porţiuni din autostrada Transilvania ce străbat judeţul Sălaj au ca termen de depunere a ofertelor a doua jumătate a lunii mai, iar tronsoanele Poarta Sălajului – Zalău – tunelul Meseş şi Nuşfalău – Suplacu de Barcău urmează să fie scoase la licitaţie la sfârşitul lui iunie, a mai anunțat ministrul Răzvan Cuc.

Termenul estimat pentru semnarea contractelor de execuție de lucrări este de 90 de zile de la depunerea ofertelor, în condițiile în care nu vor exista contestaţii.

”Autostrada este, după cum ştiţi, împărţită în mai multe secţiuni. (…) Secţiunea Mihăeşti-Zimbor – 22 mai, depunerea ofertelor, procedura a fost lansată, aşteptăm depunerea ofertelor; secţiunea Zimbor – Poarta Sălajului – 22 mai termen de depunere a ofertelor, procedură lansată, aşteptăm să vedem firmele care vin să depună oferte; secţiunea Nuşfalău – Suplacu de Barcău – 22 mai termen de depunere a ofertelor (…) Astea sunt termenele pe care Compania de Autostrăzi şi le-a asumat în faţa autorităţilor locale, în faţa primarilor, în faţa presei. Trebuie respectate. Ce îmi doresc foarte mult este ca la aceste proceduri să fi depus oferte firme serioase, firme româneşti, care sunt convins că pot lucra în asociere la aceste obiective” a precizat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

În ceea ce privește tronsonul doi din Centura ocolitoare a municipiului Zalău, Ministrul Transporturilor a precizat că termenul pentru inițierea licitației pentru acest tronson este data de 24 mai 2019.

”Ştiu că este un obiectiv care s-a promis foarte mult acestui oraş. Vorbesc de varianta de ocolire a municipiului Zalău. Ca să nu intru foarte mult în detalii tehnice, domnul director Neaga a avut şi are termen ca până pe 24 mai să fie vizibilă în SICAP procedura lansată de execuţie şi proiectare pentru centura ocolitoare a municipiului Zalău. Cred că este un obiectiv care a fost aşteptat de foarte mult timp. Iată că în acest moment guvernarea PSD a venit şi rezolvă această problemă. Până pe 24 mai o veţi vedea în SICAP, execuţia şi proiectarea. Bani sunt, fonduri europene. Este un proiect finanţat prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare” a menționat Ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a mai adăugat faptul că vor fi alocate fonduri pentru reabilitarea gării din Jibou.

 

 

 

 

Citiți și:

900 apartamente si o cladire de birouri cu 20 etaje in cadrul unui amplu proiect

150 mil euro pentru un drum de legatura

Viitoare zona comerciala si rezidentiala, in pregatire in Capitala

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2019

Sus