Oferte locuri de munca top

Va scadea chiria locuintelor pentru tineri

Chiria locuințelor pentru tineri va fi redusă prin diminuarea mai multor cheltuieli și nu numai, după ce Executivul a subliniat caracterul social al programului „Construcția de locuințe pentru tineri”. Aceasta potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență, aflat în dezbatere publică până pe 1 aprilie.

Prin această intervenție legislativă Guvernul dorește să asigure un grad de protecție socială, mai ales asupra persoanelor cu venituri reduse prin limitarea cuantumului chiriei determinat după aplicarea tuturor coeficienților de ponderare.

Guvernul menționează că nivelul maxim al chiriei nu va putea depăși:

* 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;

* 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe țară garantat în plată și care nu depășește cu 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată;

* 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată, dar nu mai mult de 5.000 de lei.

În primul rând, chiria va fi redusă prin diminuarea cheltuielilor de administrare, întreținere și reparații de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcției la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcției și prin diminuarea cotei de 1% ce revine autorităților locale la maxim 0,5%. Autoritățile publice locale pot reduce aceste cote.

„Modelul de calcul al chiriei se stabilește prin normele metodologice, în baza valorii de înlocuire a construcției ce reprezintă suprafața desfășurată pe locuință (…) multiplicată cu valoarea de înlocuire pe metru pătrat stabilită, în condițiile legii, prin ordinul ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în vigoare la data stabilirii chiriei. Administratorii locuințelor finanțate prin program stabilesc suprafețele construite pe locuințe, calculează chiria în baza modelului de calcul pentru fiecare locuință și aplică coeficienții de ponderare pentru fiecare chiriaș”, arată inițiatorii proiectului.

„Totodată, se propune modificarea coeficienților de ponderare în funcție de veniturile pe membru de familie ale chiriașilor, fiind creat cadrul legal care să sprijine persoanele sau familiile cu venituri reduse, astfel încât aceștia să nu ajungă în imposibilitatea de a achita cheltuielile generate de închirierea locuințelor și, apoi, să fie evacuați”, arată inițiatorii proiectului

Coeficienții de ponderare vor fi diminuați în funcție de rangul localității și în funcție de veniturile beneficiarilor. Ba mai mult, va fi introdus un nou coeficient de ponderare, stabilit în funcție de anul în care s-a realizat recepția la terminarea lucrărilor.

În funcție de ierarhizarea localităților pe ranguri, chiria lunară stabilită se ponderează cu un coeficient, astfel: 1 pentru Capitala României; 0,9 pentru municipii de importanță națională, cu influență potențială la nivel european; 0,8 pentru municipii de importanță interjudețeană, județeană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități; 0,7 pentru orașe; 0,6 pentru comune și pentru sate componente ale comunelor sau sate aparținând muncipiilor și orașelor.

Mai departe, în funcție de anul recepției la terminarea lucrărilor, chiria lunară rezultată se ponderează astfel: 0,85 pentru lucrări recepționate până la finalul anului 2004; 0,9 pentru lucrări recepționate între anii 2005 și 2010; 0,95 pentru lucrări recepționate între anii 2011 și 2015; 1 pentru lucrări recepționate începând cu anul 2016.

Ulterior, în funcție de veniturile brute pe membru de familie ale titularului contractului de închriere, realizate în ultimele 12 luni, chiria lunară rezultată se ponderează astfel: 0,8 pentru un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului; 0,9 pentru venitul brut pe membru de familie mai mare decât salariul minim brut pe economie și care nu depășește cu 100% salariul minim brut pe economie; 1 pentru venitul brut pe membru de familie mai mare decât 100% salariul minim brut pe economie.

Anual, chiria va fi actualizată cu rata inflației, în termen de 30 de zile de la data publicării ratei inflației comunicată de către Institutul Național de Statistică pentru anul anterior și, dacă este cazul, în baza venitului chiriașilor.

De asemenea, administratorii locuințelor au obligația de a comunica către ANL, în termen de 10 zile de la aprobare, o situație detaliată cu privire la cuantumul chiriilor defalcate pe tipuri de apartamente și vârsta chiriașilor, precum și data scadentă a plății chiriei pentru fiecare chiriaș.

Potrivit noilor propuneri, chiria locuințelor pentru tineri va acoperi:

* recuperarea investiției calculată din valoarea de înlocuire a construcției, în funcție de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, care se virează în contul ANL;

* o cotă de maximum 0,8%, aplicată la valoarea de înlocuire a construcției, destinată administratorilor locuințelor, pentru administrarea, întreținere și reparațiile curente, precum și pentru reparațiile capitale;

* o cotă de maximum 0,5%, aplicată la valoarea de înlocuire a construcției, care se constituie venit al administratorilor locuințelor, care se aplică chiriașilor care au împlinit vârsta de 35 de ani.

Descarca si citeste proiectul OUG 

 

 

 

 

 

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus