Oferte locuri de munca top

Va scadea impozitul pe salarii cu cheltuielile pentru gradinita

Cheltuielile cu educaţia timpurie, efectuate în perioada noiembrie 2020 – martie 2021 vor putea fi scăzute din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi. Procesul va fi posibil printr-o declarație de regularizare. Aceasta conform unui proiect de Ordonanță de Urgență, lansat în consultare publică.

Astfel, suma care depășește impozitul pe profit datorat va fi scăzută în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, cu data scadenței acestora, declarate în Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate,  respectiv în declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

Cele două declarații au același termen de depunere cu cel al declarației prin care s-a efectuat scăderea acestor cheltuieli din impozitul pe profit datorat.

De asemenea, se propune ca în cazul declarării trimestriale a impozitului pe salarii, scăderea să se efectueze numai din impozitul aferent ultimei luni din trimestru.

În situația în care termenul de depunere a declarației prin care s-a efectuat scăderea acestor cheltuieli nu coincide cu termenul de depunere a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate și/sau a decontului de TVA (în cazul contribuabililor care depun trimestrial aceste declarații), suma care depășește impozitul pe profit datorat nu poate fi scăzută din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi și/sau din taxa pe valoarea adăugată datorată, urmând să se scadă din accizele datorate.

Modelul, conţinutul și modalitatea de depunere și gestionare a declarației de regularizare vor fi aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2021

 

Sus