Oferte locuri de munca top

Vanzari imobiliare in noiembrie peste nivelul de anul trecut

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este mai mare cu 24% față de luna noiembrie a anului trecut

În luna noiembrie anul acesta au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.183 de imobile. Față de luna precedentă sunt mai puține cu 28%, potrivit ANCPI.

Numărul locuințelor vândute în noiembrie anul acesta a fost de 14.325, fiind mai putine cu 12% față de luna precedentă, dar mai multe cu 34% față de luna noiembrei a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna noiembrie 2020, în București – 12.132, Ilfov – 5.498 și Cluj – 3.456.

Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș Severin – 227, Olt – 233 și Călărași – 278.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna noiembrie 2020, a fost de 24.828, cu 6.656 mai mic față de luna noiembrie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 7.307, Ilfov – 2.121 și Brașov – 1.248. La polul opus se află județele Caraș Severin – 51, Sălaj – 53 și Harghita – 66.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în luna noiembrie a anului 2020 sunt Galați – 438, Buzău – 406 și Dolj – 375.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus