Oferte locuri de munca top

Volumul lucrarilor de constructii, in scadere

Volumul lucrărilor de construcții a fost mai mic în aprilie față de luna precedentă cu 3,4%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică.

Față de luna aprilie a anului trecut scăderea este de 9%. Această scădere s-a evidenţiat

pe elemente de structură astfel:

– lucrările de reparaţii capitale (-19,8%),

– lucrările de construcţii noi (-8,7%) şi la

– lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-7,7%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut:

– la construcţiile inginereşti (-13,1%),

– clădirile rezidenţiale (-10,6%) şi la

– clădirile nerezidenţiale (-2,1%).

Manopera pentru lucrari de constructii, mai scumpa in Bucuresti

Aprilie 2022 comparativ cu martie 2022

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,4%, scădere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-13,3%). Lucrările de construcţii noi şi lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 1,1%, respectiv cu 0,8%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale (-6,0%) şi la construcţiile inginereşti (-4,5%). Clădirile rezidenţiale au crescut cu 7,9%.

Un complex sportiv va fi realizat langa Bucuresti

Perioada 1.I-30.IV.2022 comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2021

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,4%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+5,7%). Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-3,8%) şi la lucrările de construcţii noi (-1,2%).

Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la clădirile rezidenţiale (+11,1%) şi la clădirile nerezidenţiale (+10,9%). Construcţiile inginereşti au scăzut cu 12,3%.

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2022

Sus