Oferte locuri de munca top

Este constitutional ca Asociatiile de Proprietari sa aplice penalitati

DSC06957Curtea Constituţională consideră că acordarea posibilităţii stabilirii unui sistem propriu de penalizări pentru restanţe de către Asociaţiile de Proprietari reprezintă o măsură de protecţie a proprietarilor care plătesc la termen cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei, spune Mihai Mereuta, președintele Ligii Habitat.

În această lună Curtea a emis o decizie prin care respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Potrivit acestui articol de lege, penalizările aplicate de Asociaţiile de Proprietari nu pot fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Totodată, legea prevede că acestea se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată. Suma nu poate depăşi suma la care s-au aplicat.

Referitor la aceste prevederi legale, Curtea Constituţională apreciază: “Textul de lege instituie o măsură de protecţie a proprietarilor care plătesc la termen cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. În lipsa unei astfel de reglementări, s-ar putea ajunge în situaţia ca aceştia să nu mai beneficieze de serviciile contractate cu terţii ori să suporte penalităţile ce rezultă din neplata la termen a serviciilor de către alţi proprietari. Aşadar, această măsură sancţionează pe de o parte comportamentul culpabil al proprietarilor care nu-şi plătesc la termen cotele de contribuţie, iar, pe de altă parte, protejează colectivitatea, fără a aduce atingere justului echilibru între interesele concurente.”

Asociaţia de proprietari are menirea de a reprezenta interesele proprietarilor în raporturile cu terţii furnizori de servicii. Asociaţia este o structură asociativă cu personalitate juridică ce are ca scop administrarea, folosirea, întreţinerea şi exploatarea imobilului în interesul tuturor proprietarilor.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 6 – 7,  20 – 21, 30 – 31, 34 – 36, 38 – 39, 42 – 43, 45.

Sus