Oferte locuri de munca top

Clădirile restaurate din centrul Bucureştiului, premiate la Anuala de Arhitectură

Libraria Crturesti CaruselLucrările de restaurare şi reamenajare ale unor clădiri vechi din centrul Bucureştiului au fost printre cele mai apreciate proiecte de arhitectură premiate de Ordinul Arhitecților din România, filiala București în cadrul Anualei de Arhitectură ediţia 2015.
„2014 a fost un an în care s-a vorbit mult despre arhitectura de calitate. Ne bucură să vedem că o parte dintre proiectele câştigătoare sunt foarte cunoscute în rândul publicului larg. Fiecare ediție are un specific. 2015 este ediția în care două premii au fost câștigate de proiecte de amenajare a unor restaurante, ambele situate în apropiere de Centrul Vechi, un spațiu public care a dat naștere unor abordări inedite”, a declarat Emil Ivănescu, vicepreşedinte OAR Bucureşti.
Astfel, Librăria Cărtureşti Carusel, a câștigat la secţiunea restaurare. Proiectul a fost realizat de Capitel Avangarde, sub coordonarea arh. Georgeta Gabrea.
Premiul secţiunii Reabilitare şi conversie a fost oferit pentru lucrarea de amenajare a SIMBIO Kitchen & Bar, realizată de biroul SYAA.
Restaurantul ALT SHIFT Berlin din Centrul Vechi, gândit de Dan Enache și arh. Călin Radu a câștigat la categoria Arhitectura spaţiului interior / Amenajări de interior, secțiune cu un număr foarte mare de proiecte înscrise.
În paralel, câștigătorul secţiunii Arhitectură rezidenţială / locuinţe individuale este proiectul “O casă la ţară”, gândit de arh. Mihai şi Adela Ene. Pentru realizarea acestei clădiri arhitecții au apelat la produse și tehnici tradiționale.
La categoria Arhitectură rezidenţială / locuinţe colective au fost premiate două lucrări. Una dintre ele a fost realizată de echipa Graphic Studio, cuprinzând trei apartamente realizate între două calcane. Spațiul mic dintre cele două calcane a impus anumite restricții, juriul premiind soluția aleasă. O altă clădire premiată este un bloc amplasat pe Strada Gheorghe Țițeica, realizat de biroul Re-Act Now.
La categoria Arhitectură socio-culturală câștigător a fost desemnat proiectul Stejarii Country Club, realizat de West Group Architecture.
Premiul secţiunii Arhitectura temporară a fost acordat pentru Expoziţia Connected – Things about future, cities and people, realizat de arh. Ştefan Ghenciulescu, arh. Cosmina Goagea și arh. Constantin Goagea.
De-a arhitectura, un proiect de promovare a predării arhitecturii în școlile din România a câștigat premiul secţiunii Arhitectură participativă şi acţiuni civice pentru promovarea acestui domeniu în rândul noilor generații.
Premiul secţiunii Arhitectură neconstruită – Proiecte neconstruite a fost acordat pentru un proiect de construire comunitară în Gârla Mare care a vizat îmbunătățirea condițiilor de viață a unor categorii vulerabile afșate în sărăcie extremă. Proiectul a fost inițat de Asociația ArhiPera.
Premiul secţiunii Arhitectura spaţiului public şi urbanism a fost înmânat unui proiect de realizare a unei pasarele Velo Pietonală care să asigure Conexiunea dintre Parcul Tineretului și Parcul Carol I.
La secţiunea Arhitectură neconstruită / Diplome de arhitectură câștigătoare a fost Alexandra Sinițaru cu proiectul Ateliere de meşteşuguri tradiţionale – conacul Neamţu, sat Olari, jud. Olt.

Juriul Anualei de Arhiectură a avut de ales dintr-un număr de 247 de proiecte înscrise. Începând cu această ediție OAR București va lansa o nouă secțiune dedicată clădirilor de birouri, ca urmare a numărului mare de investiții care vizează acest tip de imobile.

Sus