Oferte locuri de munca top

România a cerut finanţare pentru infrastructură prin noul plan de investiţii al UE

drumuriRomânia a propus spre finanţare 22 de proiecte mari de infrastructură de transport în cadrul noului plan de investiţii strategice al Comisiei Europene, care ar urma să genereze investiţii de cel puţin 315 miliarde de euro la nivel european, în următorii 3 ani.

Printre proiectele înaintate de România se numără construirea autostrăzilor Comarnic – Braşov, Sibiu – Braşov, Sibiu – Piteşti, Lugoj – Deva (loturile 2, 3 şi 4) şi Sebeş Turda (loturile 1, 2, 3 şi 4). La acestea se adaugă drumurile expres Buzău – Focşani, Bacău – Suceava, Paşcani – Iaşi – Ungheni, Constanţa – Tulcea – Bărila (inclusiv realizarea unui pod peste Dunăre), precum şi modernizarea tronsonului sudic al Şoselei de centură a Bucureştiului, relevă un raport al Comisiei Europene.

România vizează atragerea de finanţare şi pentru reabilitarea mai multor tronsoane de cale ferată: Coşlariu – Simeria, Sighişoara – Coşlariu, Radna – Gurasada – Simerial (lotul 1).

Un alt proiect major propus Comisiei vizează construcţia magistralei 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon.

Nu în ultimul rând, printre proiectele propuse se regăsesc şi cele vizând realizarea de îmbunătăţiri în Portul Cosntanţa (estimate la 1,22 miliarde de euro) şi Portul Galaţi (140 milioane de euro), precum şi intervenţii de reabilitare la Canalul  Dunăre-Marea Neagră.

Planul de investiţii strategice al Uniunii Europene a fost lansat de preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Junkner la sfârşitul lunii noiembrie, pentru a stimula creşterea economică la nivelul UE.

Comisia Europeană a identificat deja în jur de 2.000 de proiecte, cu o valoare estimată la 1.300 de miliarde de euro, din care  ar putea fi implementate în următorii trei ani proiecte însumând 500 miliarde de euro, se mai arată în raport.

Un comentariu;

  1. ZOTA said:

    Din foto constat ca nu s-a pus stratul de fundatie al drumului din piatra sparta de natura eruptiva/bazaltica, singura care rezista la trafic si inghet desghet mai multi ani.
    vAd o umplutura de pietris amestecta cu pamant. Normal ca in cativa ani aceasta infrastructura sa cedeae prin refulari si elasticitate creata de umiditate , trafic si inghet desghet .
    Cred ca inspectia de stat in constructii trebuie sa se sesizeze urgent si sa faca sondaje/probe pe tot traseul

Sus