Oferte locuri de munca top

165 mil euro pentru dezvoltarea sistemului energetic

Un fond de aproape 165 milioane de euro ar putea fi constituit pentru operatorii din sectorul producerii energiei, destinat investițiilor ce vor contribui la atingerea țintei de reducere a emisiilor. Guvernul a aprobat ieri derularea consultărilor cu Comisia Europeană pentru constituirea acestui fond. Cu toate acestea, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului precizează că această varianta s-ar putea să nu obțină acordul Comisie.

Fondul este plănuit să fie realizat din excedentul existent ca urmare a implementării Planului Național de Investiții (PNI).

Mai exact, contul PNI este format din contravaloarea certificatelor de gaze cu efect de seră alocate cu titlu gratuit pentru perioada 2013 –2020.

În perioada 2013-2019, în Contul PNI s-a acumulat suma de 1.616.887.769 lei. Din acest cont se asigură finanțarea investițiilor din PNI în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile a fiecăreia dintre ele. La finalul anului 2020 în Contul  PNI rămâne un excedent al  fondurilor aferente finanțării nerambursabile în valoare de aproape 165 milioane de euro, echivalentul a 792.668.687 lei.

Din cele trei variante identificate, Ministerului  Economiei, Energiei și Mediului  de  Afaceri a propus realizarea unui fond la dispoziția ministerului, fiind o variantă  fezabilă  pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului energetic.

 

 

 

Citiți și:

Oferte reevaluate, pentru un contract rutier de peste 15 mil euro

Cand incepe construirea unui mare ansamblu rezidential

Devize mai mari pentru lucrari de tencuieli si zugraveli

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

Sus