Oferte locuri de munca top

A fost ales constructorul pentru reabilitarea Podului de la Fetesti

A fost desemnat câștigătorul contractului de reabilitare a Podului de la Fetesti, peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680.

Podul este unul combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează brațul Borcea al fluviului Dunărea. Acest pod, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează orașele Fetești și Cernavodă între regiunile Dobrogea și Muntenia.

În urma procedurii de atribuire, ofertantul desemnat câștigător este Asocierea Maristar Com SRL – Hydrostoy AD, cu preţul de 67.753.035 de lei, fără TVA.

În contract sunt prevăzute mai multe lucrări de reparații complexe, precum:

* înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare;

* înlocuirea parapetului pietonal și direcțional;

* înlocuirea rosturilor de dilatație;

* lucrări de reparații cu betoane speciale, la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile;

* lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces.

În conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, Podul peste Brațul Borcea se încadrează în clasa stării tehnice III.

Reparațiile vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerințele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistența și stabilitatea la acțiuni statice și dinamice, siguranța în exploatare și protecția mediului.

Durata contractului este de 84 de luni (7 ani), din care: 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și, respectiv, după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2021

Sus