Oferte locuri de munca top

A fost finalizată prima cladire imprimata 3D din Europa

Construirea primei clădiri imprimată 3D din Europa a început în luna septembrie a acestui an, Printhuset 3D demarând The BOD, la Copenhaga, ca proiect demonstrativ. La acel moment, 3D Printhuset se aștepta să fie gata cu imprimarea 3D după doar câteva săptămâni, dar s-a dovedit ca durata să fie de două ori mai lungă.

Imprimarea 3D a clădirii a fost întârziată faţă de data planificată de finalizare cu câteva săptămâni. Potrivit 3D Printhuset, imprimarea 3D în sine a dat foarte puține probleme, mai multe provocări existând în domenii conexe, care au dus la întârzierea procesului.

Henrik Lund-Nielsen, CEO la 3D Printhuset, a explicat: „Realizând întârzierea pe care am avut-o, probabil că am fost prea optimist cu planificarea noastră, însă este foarte dificil să planifici probleme pe care nu le-ai mai avut niciodată. Aceasta a fost prima dată când cineva a aplicat această tehnologie în Europa, așadar ar fi fost oarecum surprinzător dacă am fi devenit campioni mondiali de la prima încercare. Acestea fiind spuse, am reușit să facem ceea ce ne-am propus să facem, adică acest proiect demonstrativ care să arate utilitatea tehnologiei. Suntem foarte mândri că am reușit acest lucru „.

În timp ce imprimarea 3D în sine a mers relativ bine, problemele au fost întâlnite în alte zone, şi anume, domeniile de care este dependentă imprimarea 3D.

Jakob Jorgensen, CTO al 3D Printhuset, explică: „Imprimarea 3D a fost așa cum am plănuit. Fără a lua în considerare orele și zilele în care imprimanta a stat degeaba așteptând ca alte probleme să fie rezolvate, a fost nevoie doar de 50 de ore pentru a face imprimarea pereţilor, dar am avut dificultăţi grave în întreaga manevrare a materialelor înainte de imprimare, lucru care ne-a întârziat. Am fost afectați atât de livrările de materiale defectuoase, cât și de defecțiunile echipamentelor legate de manipularea materialelor „.

Experiența 3D Printhuset va fi împărtășită în detaliu în cadrul unei conferințe de imprimare 3D  a construcțiilor de la Copenhaga, pe 30 noiembrie, în cadrul căreia vor fi prezente și cele mai importante companii globale de construcții 3D.

Conferința este şi cea mai mare din domeniu, având 240 de participanți și 15 vorbitori, printre care inventatorul conceptului de imprimare 3D, profesorul Behrokh Khoshnevis de la Contour Crafting.

Conferința este cu intrare liberă, iar participanții vor avea ocazia să viziteze BOD și să vadă rezultatele imprimării 3D.

Henrik Lund-Nielsen a adăugat: „Am planificat să fim gata cu întreaga clădire și cu toate instalațiile până pe 30 noiembrie, dar acest lucru nu mai este realist. Cu toate acestea, am progresat atât de mult încât participanții vor putea să inspecteze rezultatul aplicarea tehnologiei 3D de imprimare și apoi contează mai puțin că nu a fost vopsită clădirea, încă lipsesc o bucătărie, o toaletă și alte instalații sanitare. Aşteptăm pe toată lumea și așteptăm cu nerăbdare să împărtășim rezultatele acestui proiect demonstrativ „.

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 

Sus