Oferte locuri de munca top

A fost semnat contractul pentru autostrada Zimbor – Poarta Salajului

A fost semnat astăzi contractul de proiectare și execuție pentru Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea Secțiunea 3B: Mihaiesti – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B2: Zimbor – Poarta Sălajului (km 13+260 – km 25+500)

Contractul are valoarea de 680.405.395 lei fără TV. Are prevăzută o perioadă de 12 luni pentru proiectare, 24 de luni pentru execuția lucrărilor și 10 ani perioada de garanție a lucrărilor.

Ofertantul câștigător este: asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.

Traseul Subsecțiunii 3B2 începe după intersecția Autostrăzii  Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea cu DN 1G km 13+260 (Huedin – Zimbor – Tihau (DN 1G)). Apoi traseul autostrăzii se înscrie între dealurile Fânețelor și Lupului, în lungul văii Capusu, intersectează, în Valea Glodului, DC 56 între localitățile Bercea și Santa Mana, îndreptându-se către nord până la intersecția cu DJ 108A (Romanasi – Agrij), la vest de localitatea Poarta Sălajului.

La finalul Subsecțiunii 3B2, la km 25+280 va fi amenajată o intersecție giratorie provizorie, necesară accesării sectorului de autostradă din DN 1F, prin intermediul unui drum local, până în momentul dării în exploatare a Subsecțiunii 3B3, Poarta Sălajului – Zalău.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat: ”Anul 2020 este anul Autostrăzii Transilvania. Şi când spun acest lucru mă refer la faptul că vom da în trafic în acest an 25 de kilometri din Autostrada Transilvania, sectoarele Iernut-Cheţani şi Biharia – Borş.

Au fost semnate contractele pentru proiectare şi execuţie pentru alţi 52 de kilometri din Autostrada Transilvania. Mă refer la Târgu Mureş-Ungheni, astăzi Zimbor-Poarta Sălajului şi Chiribiş-Biharia, în urmă cu câteva zile, pe 12 iunie la Oradea.

Mai spun un lucru în susţinerea afirmaţiilor mele: toate tronsoanele cuprinse între Nădăşelu şi Borş au fost deblocate. Tot ceea ce am prezentat aici s-a întâmplat din noiembrie 2019 până astăzi. Când spus că au fost deblocate, spun că Nădăşelu-Zimbor, cei 30 km, are termen pentru depunerea ofertelor 6 iulie. Peste câteva zile vom cunoaște și cine sunt ofertanții, iar contractul, dacă nu vor exista contestaţii, îl vom semna în luna septembrie, anul acesta.

Între Poarta Sălajului şi Zalău, respectiv Zalău – Nușfalău cei 41 km, inclusiv tunelul Meseş, avem termen de depunere a ofertelor septembrie 2020. Aici vom avea o etapă de preclasificare ţinând cont de etapele lucrărilor, inclusiv la tunelul Meseş. O veste bună, pentru Nuşfalău-Suplacu de Barcău, cei 14 km, vom anunţa câştigătorul licitaţiei săptămâna viitoare.

Şi, nu în cele din urmă, la Suplacu de Barcău-Chiribiş cei 27 km am reluat licitaţia. Documentaţia este la ANAP şi sunt convins că în cel mai scurt timp vom intra în linie dreaptă cu procedura de licitaţie şi pentru acest tronson”.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

Sus