Oferte locuri de munca top

Achizitii publice fara finantare, prin procedura simplificata

Legislația în vigoare nu obligă autoritatea contractantă să asigure finanțarea lucrărilor prealabil semnării contractului. În schimb, face referire la necesitatea identificării surselor de finanțare de către autoritatea contractantă. Astfel, legislația prevede că: „atunci când stabilește Programul anual de achiziții publice, autoritatea contractantă are obligația să țină cont de anticipările cu privire la sursele de finanțare ce urmeaza a fi identificate”.

Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții, spune că în condițiile în care legea nu impune autorității contractante să asigure sursele financiare, ci numai identificarea lor, este de preferat să fie semnat contractul de execuție lucrări după cel referitor la finanțare.

“Antreprenorii pot fi afectați ca urmare a acestei practici prin faptul că există posibilitatea ca în perioada determinată să existe modificări ale condițiilor financiare în care a fost depusă oferta câștigătoare. Pe de altă parte, pot apărea dereglări în activitatea curentă a antreprenorului în planul programării activităților curente ale acestuia”, subliniază Laurențiu Plosceanu.

O altă tendință în achizițiile publice este dată de creșterea numărului de proceduri simplificate pentru atribuirea contractelor de achiziții publice.

Autoritatea contractantă atribuie contractele de achiziție publică prin proceduri de acest tip în cazul în care valoarea acestora este mai mică decât pragurile valorice stabilite pentru achizițiile publice (în cazul de față 23.227.215 lei pentru execuție lucrări – Art.7 alin.(1) L.98/2016.)

Numai operatorii economici înregistrați în SEAP pot depune oferte în cadrul procedurilor  simplificate derulate prin mijloace electronice.

Reprezentanții antreprenorilor explică preferința autorităților contractante pentru aplicarea procedurii simplificate prin fluidizarea și operativitatea mărită a acesteia.

 

Participati la evenimentul organizat de ARENA Constructiilor, joi 7 iunie, la Bucuresti !

 

Citiți și:

In doua saptamani va demara construirea a circa 150 de locuinte

Cost actualizat pentru amenajarea infrastructurii dintr-o fosta unitate militara

Noi autorizatii intr-un proiect ce va cuprinde 1200 apartamente

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2018

Un comentariu;

  1. Gaitan Marius said:

    Cred ca ar trebui realizate studii de risc pentru fiecare contract, care sa scoata in evidenta atat cauzele ce pot produce riscuri cat si efectele produse (in cazul in care riscul se produce). Pe de alta parte, luarea in considerare a reglementarilor produse de Legea nr. 11/2018 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2017, ar putea fi un alt semnal de alarma pentru firmele ce agreaza sa semneze contracte de lucrari de constructii. Faptul ca ( Art. 2 / legea nr. 11/2018) „Autoritățile de management pot încheia/emite contracte/decizii/ordine de finanțare cu clauză rezolutorie, de a cărei îndeplinire va depinde finanțarea proiectelor respective” poate conduce foarte usor la anularea obligatiilor contractuale in conditiile in care clauza rezolutorie devine activa. Practic, firma antreprenoare poate pierde toate costurile cu materiale / manopera / utilaje / transport pentru lucrarile executate … . Precizez din nou, o analiza a riscurilor TREBUIE sa reprezinte REGULA , inainte de semnarea unui contract cu o autoritate contractanta.

Sus