Oferte locuri de munca top

Aproape 10 mil euro pentru sediile a doua judecatorii

La aproape 10 milioane de euro se ridică valoarea lucrărilor de construire a noilor sedii ale judecătoriilor din Costești și din Horezu.

Pentru realizarea acestora, Ministerul Justiției a demarat două licitații naționale competitive pentru construirea de la zero a celor două clădiri.

Finanțarea este asigurată de Banca Mondială, prin Proiectul de Îmbunătățire a Serviciilor Judiciare (JSIP).

În prezent, ambele judecătorii funcționează în clădiri care nu mai pot fi reabilitate din cauza uzurii accentuate, îngreunând atât activitatea magistraților, cât și participarea părților la actul de justiție.

Construcție sediu nou Judecătoria Horezu

Noul sediu al Judecătoriei Horezu are o valoarea estimată a lucrărilor, conform indicatorilor tehnico-economici aprobați, de 22.191.454 lei, TVA inclus.

Ofertele trebuie transmise către Direcția Implementare Proiecte Finanțate din Împrumuturi Externe până la data de 11 august 2021, ora 14:00. Ofertarea electronică nu este permisă.

Toate ofertele trebuie însoțite de o Garanție de Participare la Licitație în valoare de 443.000 lei.

Demolare construcții existente și construcție nouă sediu Judecătoria Costești

Proiectul de demolare a construcții existente și realizarea unui sediu nou pentru Judecătoria Costești are o valoare estimată, conform indicatorilor tehnico-economici aprobați, de 22.356.142 lei (TVA inclus).

Ofertele trebuie transmise către Direcția Implementare Proiecte Finanțate din Împrumuturi Externe până la data de 10 august 2021, ora 14:00. Ofertarea electronică nu este permisă.

Toate ofertele trebuie însoțite de o Garanție de Participare la Licitație în valoare de 450.000 lei.

Pentru ambele licitații, documentația de licitație, în format electronic, poate fi transmisă ofertanților eligibili interesați începând cu data de 15 iunie 2021, în baza unei solicitări scrise către Ministerul Justiției. Documentația de licitație va fi transmisă electronic solicitanților.

Ofertele vor fi deschise public, la adresa menționată mai jos, în prezența reprezentanților desemnați ai Ofertanților și a oricărei persoane care dorește să participe.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

Sus