Oferte locuri de munca top

Autostrada Brasov – Fagaras: contract de proiectare semnat

A fost semnat contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate și a proiectului tehnic necesare construcției autostrăzii Brașov – Făgăraș.

„Acest sector de autostradă, împreună cu sectorul Sibiu – Făgăraș ce urmează a fi promovat la licitație pentru Proiectare și Execuție de Lucrări,  va asigura conexiunea Autostrăzilor Ploiești – Brașov  și Brașov – Bacău cu autostrada A1, respectiv coridorul IV paneuropean. Asistența tehnică a fost și ea cuprinsă în contract. Noi, CNAIR, am luat deja legătura cu autoritățile publice locale pentru a ne confirma amplasamentul și investițiile din zonă pentru a le pune la dispoziția Prestatorului. De asemenea, vom pune la dispoziție toate informațiile pe care le deținem în acest moment, oferindu-le o documentație solidă”, a declarat Mariana Ioniță, director general CNAIR.

Ofertantul declarat câștigător este asocierea Search Corporation SRL, Protelco SA, Like Consulting SRL și Mega Muhendislik Musavirlik A.S.

Valoarea contractului este de 18.174.952 lei fără TVA, iar sursa de finanțare o reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Contractul de servicii se va desfășura după acest plan:

* Etapa I: 25 luni

Studiu de Fezabilitate: 22 luni

Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (P.A.C.) și Asistență Tehnică acordată Beneficiarului pentru susţinerea Aplicaţiei de Finanţare: 3 luni

* Etapa II: 6 luni

Proiect Tehnic (P.T.): 3 luni

Asistență Tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a execuţiei lucrărilor: 2 luni

Raport Financiar final: 1 lună.

* Etapa III: 36 luni

Asistență Tehnică acordată Beneficiarului pe durata execuţiei lucrărilor, cu condiţia demarării lucrărilor nu mai târziu de 3 ani de la aprobarea Proiectului Tehnic.

Traseul începe cu un nod rutier care face legătura la Codlea cu autostrada Ploiești-Brașov și se încheie în apropiere de Făgăraș, printr-un nod de mare viteză care face conexiunea cu autostrada Sibiu-Făgăraș. În plus, în zona municipiului Brașov, proiectantul va asigura legătura cu autostrada Brașov-Bacău.

Printre cele mai importante activități din cadrul contractului se numără realizarea unor studii și analize de trafic, geotehnice, arheologice, topografice, hidrologice, hidraulice, de identificare a proprietarilor și a constrângerilor de pe traseu sau a utilităților intersectate.

”La fel ca A7 – Autostrada Moldovei, Făgăraș-Brașov va beneficia de o proiectare completă și complexă, la cheie. Asta înseamnă că la finalizarea acestui contract se va licita direct execuția lucrărilor (adică utilaje în teren din prima zi)”, a subliniat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus