Oferte locuri de munca top

Bugetul unui proiect a fost majorat la circa 100 mil lei ca sa atraga constructori

De două ori a fost scos la licitație un mare contract de proiectare și execuție și nici un antreprenor nu a depus ofertă. Bugetul subevaluat a făcut ca autoritatea contractantă să rămână cu proiectul nedemarat.

Acum însă, indicatorii tehnico-economici au fost reactualizați, iar proiectul urmează să fie scos la licitație pentru a treia oară.

Este vorba despre proiectul intitulat „Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufărul I – Oradea”.

Studiul de fezabilitate a fost realizat în 2017, iar edilii municipiului Oradea au constatat că la primele două licitații nu s-a prezentat nici un ofertant.

Florin Birta, primarul municipiului Oradea, spune că: ”Am actualizat acei indicatori, iar dacă inițial contractul total era de 86.7 milioane de lei, în urma actualizării, suma pe care o aprobăm astăzi este de 99.4 milioane de lei. Această sumă se împarte în 60 milioane de lei (adică 85%) care vin din fonduri europene, 9.3 milioane de lei vin de la bugetul de stat, iar 29.2 milioane de lei vin de la contribuția proprie a municipiului Oradea. În urma  reactualizării proiectului au crescut procentual cotele fiecărei finanțări, atât de la Uniunea Europeană cât și cota proprie a municipiului Oradea. Sper că în cel mai scurt timp, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, acest studiu de fezabilitate să fie scos la licitație pentru proiectare și execuție și undeva în toamna acestui an să ne și apucăm de acest proiect”.

Scopul proiectului este creșterea utilizării resurselor locale de energie regenerabilă geotermală pentru prepararea agentului termic de încălzire și apă caldă de consum. Totodată, se dorește realizarea de noi capacităţi de producţie a energiei termice în sistemul de termoficare centralizat SACET Oradea cu energie geotermală provenită de la forajele de adâncime din cartierul Nufărul.

Primarul a menționat că proiectul este împărțit în patru obiective, astfel:

* obiectiv 1 – realizarea unei rețele de transport pentru agent termic și apă geotermală;

* obiectiv 2 – construirea unei Stații Termice Geotermale;

* obiectiv 3 – realizarea unui  foraj nou de producție în zona străzii Meiului (în spatele Bisericii Ortodoxe);

* obiectiv 4 – realizarea a 277 de minipuncte termice la consumatori.

Durata estimată a lucrărilor este de 24 de luni, din care 4 luni reprezintă proiectarea. Conform spuselor primarului, în cazul în care se reușeşte finalizarea procedurii de licitație undeva la finalul anului 2023, acest proiect ar trebui să fie implementat.

De asemenea, primarul a anunțat că acest proiect este strâns legat de reabilitarea curților de blocuri din zona Nufărul 1. Știind de implementarea acestui proiect, administrația locală nu a mai avut lucrări de modernizare în această zonă în ceea ce privește curțile dintre blocuri.

Așadar, pe parcurs, în funcție de lucrările care se vor desfășura în cadrul proiectului geotermal, curțile blocurilor vor fi reabilitate și readuse la standardele dorite.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus