Oferte locuri de munca top

Cadastru si Carte Funciara: tarife la nivelul anului 2012

Bugetul serviciilor de înregistrare în cadrul Programului Național de Cadastru si Carte Funciară este stabilit de Primării, dar ANCPI va deconta doar suma de 60 de lei după recepţia lucrării și deschiderea cărţii funciare.

Valoarea de 60 lei/carte funciară a avut ca bază de estimare media preţurilor câștigătoare declarate în procedura de licitaţie desfășurată în 2012 de ANCPI în cadrul proiectului pentru Completarea Sprijinului Financiar acordat de Uniunea Europeană pentru Restructurarea Agriculturii (CESAR), care a avut ca obiect achiziţia serviciilor de înregistrare sistematică în 31 de UAT-uri.

Preţul mediu calculat în baza ofertelor câștigătoare a fost de 61,18 lei/imobil inclusiv TVA. Proiectul pilot a vizat toate imobilele din UAT inclusiv intravilan unde demersul de înregistrare este mult mai costisitor, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale.

Agenţia Naţională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a alocat în 2017 pentru continuarea proiectelor de cadastru și carte funciară ce pot fi demarate de primării suma de 150 de mii de lei pentru 2949 UAT-uri eligibile, la care se adaugă 107 mii de lei reprezentând credite bugetare aferente anului 2017, potrivit unei informări publice.

Astfel a fost prevăzută o finanţare de 60 lei/carte funciară, aceasta putând fi majorată doar prin modificarea prevederilor din Legea cadastrului și publicităţii imobiliare 7/1996.

Lucrările de înregistrare sistematică pot fi realizate atât pentru terenuri în intravilan, cât și în extravilan.

În 2016 ANCPI a alocat 400 de milioane de lei pentru lucrări de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale din extravilan. Fiecare UAT a primit 150 de mii de lei.

Până la finalul anului 2016 ANCPI a încheiat contracte cu două mii de unităţi administrativ-teritoriale iar 1100 dintre ele au semnat contracte de servicii de înregistratre sistematică. Lucrările contractate anul trecut au fost finalizate în 515 sectoare cadastrale din 270 UAT-uri. La jumătatea lunii mai 2017 erau în desfășurare lucrări în 470 de UAT-uri, o parte din ele fiind deja recepţionate de autorităţile teritoriale, potrivit reprezentanţilor MDRAPFE.

Important! Citeste si: Care vor fi noile tarife ale ANCPI

 

 

Revista Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus