Oferte locuri de munca top

În ce condiții pot dezvoltatorii imobiliari să acorde credite ?

Persoanele fizice pot beneficia de credite în lei pentru locuințe până la cel mult 85% din valoarea garanției de ipotecare, credite oferite de dezvoltatorii imobiliari, precum și de persoanele juridice ce desfășoară activitatea de creditare, exclusiv din fonduri publice sau în baza unor acorduri interguvernamentale. Aceasta potrivit Ordinului privind stabilirea detaliilor tehnice pentru efectuarea bonității de către creditorii nonfinanciari.

În cazul creditelor denominate într-o monedă străină, în situația în care debitorul obține veniturile eligibile sau indexate la moneda creditului, pragul este de 80%.

Pentru investițiile imobiliare, în cazul creditelor denominate în euro sau indexate la cursul euro, creditul acordat unei persoane fizice neacoperite în mod natural la riscul valutar nu poate depăși 75% din valoarea garanției de ipotecare.

De partea cealaltă, în cazul creditelor denominate în alte monede străine sau indexate în alte monede străine, limita este de 60%.

Pentru efectuarea bonității, creditorii nonfinanciari stabilesc, prin proceduri proprii, cel puțin următoarele:

* modalitatea de organizare activității de acordare a creditelor destinate consumatorilor și, dacă este cazul, condițiile de garantare, inclusiv limita maximă admisă pentru valoarea finanțării în raport cu valoarea garanției.

* categoriile de consumatori eligibili pentru finanțare;

* categoriile de venituri considerate eligibile de către creditorul nonfinanciar;

* categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile în scopul determinării gradului total de îndatorare, incluzând (fără a se limita la) cheltuielile de subzistență, cu fundamentarea unui nivel rezonabil al acestora, și obligațiile de plată, cele de natura creditelor, taxelor, impozitelor și asigurărilor dacă sunt recurente și dacă sunt făcute cunoscute de către debitor la solicitarea împrumutătorului;

* nivelul minim admis al veniturilor, care se stabilește inclusiv prin luarea în considerare a riscului valutar și a riscului de diminuare a veniturilor eligibile disponibile pe perioada de derulare a creditului;

* nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, inclusiv fundamentarea acestora; nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare sunt stabilite inclusiv prin luarea în considerare a riscului valutar, a riscului de rată a dobânzii și a riscului de diminuare a veniturilor eligibile disponibile pe perioada de derulare a creditului;

* metodologia de reconsiderare periodică a coeficienților de ajustare a veniturilor eligibile și a nivelului minim admis al veniturilor, în vederea asigurării acurateței acestora pe o bază continuă.

Pentru creditorii financiari care nu aplică ultimele două prevederi menționate, nivelul maxim al gradului de îndatorare total este limitat la 35%.

În măsura în care respectă criteriile invocate, creditorii nonfinanciari pot utiliza în activitatea de creditare a persoanelor fizice nivelurile pentru gradul total de îndatorare stabilite și fundamentale în cadrul reglementărilor proprii.

Creditorii nonfinanciari analizează capacitate de rambursare a clienților pe baza unui nivel al veniturilor curente pe care le consideră eligibile, care nu îl poate depăși cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial din 14 februarie 2017, în urma unui Ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Bogdan Pandelică.

Descarca actul normativ

 

 

 

 

 

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus