Oferte locuri de munca top

Ce investitii noi vor fi aprobate pentru aeroportul Kogalniceanu

Pentru realizarea mai multor lucrări de investiții și pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța va primi o subvenție de la bugetul de stat de aproape 40 milioane de euro. Ajutorul de stat va fi discutat astăzi în ședința Guvernului.

Bugetul măsurii a fost estimat la 189.805.000 lei, fiind împărțit pe o perioada de trei ani, între 2021 și 2023.

Aeroportul necesită investiții în obiective care privesc asigurarea spațiilor pentru desfășurarea activităților specifice, investiții în infrastructura de transport aerian, adaptarea și/sau construirea -unor spații adecvate pentru asigurarea condițiilor optime pentru prelucrarea pasagerilor și a bagajelor de cală și de mână etc.

Astfel, în următorii trei ani sunt prevăzute, printre altele, următoarele obiective de investiții:

* Amenajare banda pistă şi RESA – valoarea totală a investiției: 49.855.890 lei

În urma finalizării proiectului tehnic de execuție și a obținerii autorizației de construire, urmează contractarea si executarea lucrărilor de construire.

* Modernizarea și reabilitarea sistemului electroenergetic (Etapa 2) – valoarea totală a investiției: 24.130.702 lei, din care valoarea restului de executat este de 17.879.140 lei

Proiectul a fost constituit din două etape, prima etapă referitoare la reabilitarea sistemului de iluminat platforme de staționare aeronave, iar a doua referitoare la reabilitarea energetică a instalațiilor și obiectivelor integrate sistemului electroenergetic ce deservește aeroportul. Prima etapa a fost realizată în anul 2018.

Pregătiri pentru viitoare proiecte

În cadrul ajutorului de stat au fost incluse pregătiri pentru două proiecte viitoare, ce vor începe din anul 2022:

* Studiu de Fezabilitate – Terminal pasageri sosiri/plecări intern și internațional – valoarea estimată a investiției: 3.809.000 lei

* Studiu de fezabilitate Hangar parcare și mentenanță aeronave – valoarea estimată a investiției: 400.000 lei.

Necesarul de finanțare pentru ajutorul de investiții se ridică la 94.330 mii lei.

Restul de 95.475 mii lei reprezintă necesarul de finanțare de la bugetul de stat, sub forma ajutorului de exploatare.

Măsura de ajutor de stat va fi acordată în baza Memorandumului ce urmează să fie aprobat de către executiv.

 

Descarcati aici date suplimentare despre obiectivele de investitii la Kogalniceanu

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus