Oferte locuri de munca top

Cine ar putea fi expropriat pentru realizarea VO Timișoara – Sud

Pentru realizarea Variantei de Ocolire Timișoara – Sud sunt necesare exproprieri în valoare de aproape 32 milioane de lei. Sunt vizate 464 de imobile proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării, conform unui proiect de hotărâre de Guvern.

Prin proiect, sunt supuse aprobării amplasamentul coridorului de expropriere, precum și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată.

Mai exact, imobilele sunt situate pe raza Municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda, din județul Timiș.

Suprafața totală a terenului de expropriat este de peste 807 mii mp.

Cea mai mare sumă pentru un lot este alocată pentru despăgubirea a 11.300 mp de teren intravilan, aflat în proprietatea unei persoane fizice. Valoarea despăgubirii depășește 1,7 milioane de lei.

Totodată, pentru 9.814 mp de teren intravilan, societatea IMRU SRL va putea primi o sumă de peste 1,5 milioane de lei

Procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., în calitatea sa de expropriator în numele statului român.

Pentru obiectivul ,,Varianta de ocolire Timişoara-Sud” indicatorii tehnico – economici au fost aprobaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 1417/2008, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 892/2017.

Suma totală de31,8 milioane lei rezultă din rapoartele de evaluare întocmite în luna martie 2019, de către un evaluatorul autorizat ANEVAR.

Sumele individuale estimate de expropriator sunt alocate de la Bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

 

Descărcați aici Lista imobile exproprieri

 

 

 

 

Citiți și:

Patru blocuri cu cate 16 niveluri vor fi edificate in Capitala

Nou proiect rezidential in pregatire in zona de nord a Bucurestiului

Ansamblu de locuinte, cu piscine, spatiu de fitness si loisir in Sectorul 1

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/ iunie 2019

Sus