Oferte locuri de munca top

Cine construieşte centura ocolitoare Satu Mare

Tratto_della_Strada_Statale_91Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru centura de ocolire a municipiului Satu Mare a fost semnat la finele săptămânii trecute.

Antreprenorul proiectului este Asocierea Itinera SpA – Collini Lavori SpA – Via Design SRL. Lucrările vor fi proiectate de Via Design SRL.

Varianta ocolitoare a municipiului va avea lungimea de 20 de km, iar valoarea contractului este de 68 de milioane de euro, fără TVA.

Proiectul centurii cuprinde și al treilea pod peste Someș.

Licitația lucrărilor a avut loc în luna mai 2015, dar din cauza unor contestații, începerea lucrărilor a fost amânată.

Lucrările vor începe în cel mult 42 de zile de la semnarea contractului, potrivit celor declarate de directorul CNADNR Narcis Neaga la semnarea acestui contract. Documentul prevede cinci luni pentru proiectare, 18 luni de execuţie şi 24 luni de garanţie a lucrărilor.

Potrivit proiectului, traseul centurii ocolitoare a municipiului Satu Mare va începe din DN 19A, de la limita vestică a Parcului Industrial Sud după care va trece peste pârâul Homorodul Vechi – calea ferată Oradea-Halmeu, iar apoi se va intersecta cu DN19. Apoi, centura de ocolire va traversa râul Someş cu un pod cu lungimea de 640,85 metri. După traversarea Someşului, varianta de ocolire intersectează cu DN 19A, în zona localității Botiz.

Sus