FORUM - CONSTRUCTORI 2018

Cine este autorul unei constructii?

arh.Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România

Auzim în ultima vreme despre meritele diferitelor personaje ale momentului cărora li se datorează apariţia unor construcţii, mai ales publice. Podul cutărui primar, stadionul cutărui preşedinte de consiliu judeţean, autostrada cutărui prim-ministru sunt la ordinea zilei, atât în presă cât şi pe buzele celor mulţi. Am auzit chiar că realizarea unor construcţii de către companii private foarte cunoscute s-ar datora unor administratori publici, adică politicieni care ”i-au adus” în oraş spre bucuria economică a tuturor. Această apreciere ar putea fi în parte valabilă dacă ne gândim că puterea cea mai mare a celor care ocupă astfel de poziţii este în a împiedica lucrurile să se întâmple, în cazul în care ”nu se doreşte” aşa ceva.

Vă propun să privim înapoi, adică în istorie şi tradiţie şi să observăm cui sunt atribuite realizările din domeniul construirii. Din antichitate şi până în evul mediu lucrările sunt prezentate ca fiind ale deţinătorilor puterii, împăraţilor, regilor şi potentaţilor, nu numai pentru că apartenenţa la perioada guvernării lor era mai uşor de poziţionat istoric, dar şi din cauza faptului că, în general ne referim la perioade în care puterea era absolută, chiar dacă numele arhitecţilor, în antichitatea greacă, elenistică sau romană sau al meşterilor masoni în epoca medievală, erau cunoscute. Din perioada renaşterii, când arhitectura devine definitiv o artă cultă, bazată pe teorie, numele arhitecţilor sunt ataşate operelor la care au contribuit. Brunelleschi, Palladio, Bramante sau Borromini în lumea occidentală, dar şi Sinan în imperiul otoman, devin personalităţile care sunt păstrate de istoria arhitecturii şi de istoria civilizaţiei. Chiar şi marile palate ale împăraţilor şi ţarilor sunt atribuite arhitecţilor cu nume sonore, tocmai pentru că sunt autorii acestora. Epoca modernă, odată cu apariţia inginerului civilist şi amplificarea diviziunii muncii, cu instalarea modului de producţie fordist şi a tehnologiilor, aduce în lumea construcţiilor organizarea în companii, firme şi corporaţii. Câteva sute de ani de tradiţie păstrează totuşi obiceiul de a consemna numele arhitectului pe plăci amplasate vizibil pe faţadele construcţiilor moderne.

Continuitatea şi consecvenţa în peisajul economic care se globalizează treptat dar foarte intens în secolul al douăzecilea ne oferă firme de arhitectură, de inginerie sau mixte al căror nume este dat de fondatorii lor şi păstrat mult timp după ce aceştia nu mai sunt în activitate. Skidmore, Owings şi Merrill, Arup, BuroHappold sau ZahaHadidArchitects au devenit companii cu culturi proprii, filosofii de proiectare şi, în accepţiunea celor care se ocupă de comunicare, branduri. Recursul celor bogaţi sau puternici la numele cele mai cunoscute, ca o garanţie şi amplificare a celebrităţii prin proiectele pe care le comandă sau girează devine cunoscut ca fenomen şi numeşte arhitecţii, fără lipsă de conotaţii peiorative,”starhitecţi”, arhitecţi staruri… Deşi multe dintre construcţiile iconice sunt realizate prin colaborarea dintre localnicii care cunosc şi urmăresc procesele construirii la faţa locului şi birouri cu nume, care îşi lasă amprenta globală, nimeni nu reţine altceva decât numele mari. ”Dancing House” din Praga, iniţiată de preşedintele Vaclav Havel, este atribuită marelui Frank O Gehry, care a colaborat cu consecinţe vizibile la concepţia acesteia, puţini fiind cei care îl menţionează pe VladoMilunici, arhitectul croato-ceh şi principalul autor al proiectului.

De ce este importantă menţionarea autorului arhitecturii?

Ca orice lucrare de artă, pentru că arhitectura este definită ca artă, ea are nevoie de identificare culturală, de poziţionare istorică şi de imagine publică. De asemenea se pune problema drepturilor de autor, morale si patrimoniale. Totuşi, nu putem să nu remarcăm faptul că pe de o parte rezultatul construirii, arhitectura, este datorată multiplelor contribuţii care prezintă atât responsabilităţi cât şi drepturi de proprietate intelectuală ale mai multor persoane şi entităţi juridice, într-adevăr coordonate de arhitect, în general, sau de un manager de proiect, în anumite cazuri.

Mai mult, modul de luare a deciziilor în cadrul proiectelor implică uneori profund şi clientul în proces, fiind practic imposibil de cuantificat procentual care este rolul fiecăruia în rezultatul final complex.

Din acest motiv în revistele de specialitate se dau informaţii complete referitoare la lucrările publicate, specificându-se clientul, arhitectul, inginerii de structuri şi de instalaţii, eventualii designeri de interior, peisagiştii, acusticienii, designerii de iluminat şi alţii, în funcţie de construcţie, alături de constructori, antreprenor general şi principalii subantreprenori, eventual şi principalii furnizori de soluţii tehnice.

Cine e autorul?

În mod tradiţional tot arhitectului i se atribuie drepturile de autor care rezultă din responsabilitatea sa de conceptor al soluţiei şi de coordonator al dezvoltării şi realizării ei. Totuşi, la acest capitol, tot mai frecvent putem vorbi de arhitecţi implicaţi în concept şi de cei implicaţi în implementare, care nu sunt neapărat aceiaşi. Arhitectul primeşte această atribuire pentru că tot în mod tradiţional el răspunde în faţa clientului de calitatea lucrărilor şi de încadrarea în buget. Aceste sarcini nu sunt însă neapărat oferite arhitecţilor şi în multe situaţii munca acestora se referă doar la designul proiectului, apărând alţi actori, de multe ori foarte calificaţi, care urmăresc interesele clientului.

Mai este arhitectul în acest caz la fel de autor ca şi atunci când avea rolul de coordonator şi responsabil complet asupra lucrării? Probabil că nu.

Şi încă o problemă: drepturile de autor ale creatorilor se referă conform legii, când e vorba de autorii iniţiali efectivi, drepturile morale, la persoane şi nu la entităţi comerciale, juridice etc. La fel ca pentru o pictură sau o piesă muzicală, autorul unei lucrări de arhitectură nu poate fi altceva decât un arhitect, sau mai mulţi, dacă aceştia realizează un co-autorat.

Bineînţeles că drepturile patrimoniale pot fi cedate sau vândute şi deţinute în consecinţă de oricine, firme, patrimoniul de stat, moştenitori etc. Cesionarea drepturilor nu poate modifica însă autorul unei lucrări, evident. Pictura a devenit a mea, dar autorul a rămas Nicolae Grigorescu sau Salvador Dali.

Încă o problemă interesantă se adaugă la discuţia noastră despre autor. Ce se întâmplă în cazul creaţiei contemporane realizate în mediul digital, în care desenele originale, realizate cu mâna, au dispărut, nu se mai folosesc şi deci nu mai putem vorbi de un autor fizic?

Modelele electronice care se folosesc aproape în exclusivitate mai recent în proiectare mai ales în sistemul BIM (Building Information Modelling) sunt realizate prin contribuţia mai multor arhitecţi şi ingineri care intervin, adaugă sau transformă diferite elemente virtuale ale construcţiei în mediul digital. E ca o macheta la care lucrează mulţi oameni. Cine este autorul? Să fie cel care începe de la zero, când încă nu există nimic conceput în afară de dorinţă şi necesitate, sau cel care are ultimul cuvânt, care stabileşte configuraţia finală? Să fie cel care produce trăsăturile mari, configuraţia majoră sau cel care rafinează detaliile? Să fie şeful firmei, cel care a semnat contractul şi poartă oficial responsabilitatea sau angajatul sârguincios care a desenat ceea ce i-a cerut şeful, adăugând propria inspiraţie şi testând mai multe variante?

Ce fac firmele în lumea civilizată?

E simplu, definesc un proiect, o lucrare construită prin enumerarea tuturor celor care au contribuit şi specificarea rolului deţinut în proiect. Firmele însele decid cum se prezintă, fie indicând doar numele lor, fie alăturând acestuia numele persoanelor care au avut responsabilităţile importante în cazul acelui proiect.

Vom întâlni astfel firme care poartă numele fondatorilor lor sau al asociaţilor sau firme care construiesc o cultură organizatorică sub un nume abstract, de piaţă, admiţând din start că vor avea o dinamică a personalului, dar vor acumula un portofoliu şi vor fi poate asemenea unei formaţii muzicale în care unii instrumentişti se schimbă în timp.

Ce se va întâmpla în viitor şi încotro se îndreaptă lucrurile?

Tot mai multe lucrări se realizează prin asocieri sau prin colaborări între firme, realizate special pentru contractul respectiv. Formulele de joint-venture sunt şi fireşti şi practice în domeniul construirii, mai ales că diferitele specialităţi mai rare apar doar în anumite proiecte, iar contractele design &built sunt frecvente şi nu sunt motive să întrezărim dispariţia lor.

Tinerii profesionişti debutează în profesie tot mai mult în spaţii colaborative şi condiţii de co-working, care îi conduc de multe ori la asocieri. Pe măsură ce reputaţia firmelor creşte, ceea ce se întâmplă şi în România, a avea un asociat cu nume pentru o lucrare este mai mult decât de dorit pentru oricine.

Ceea ce trebuie să învăţăm este să menţionăm corect autorii unui proiect, exact aşa cum, atunci când publici, trebuie să citezi corect ideile altora şi să menţionezi creditele pentru imagini, desene şi fotografii.

Bineînţeles, asta se petrece corect în lumea civilizată din care nu facem încă cu totul parte, văzând ce proporţii a îmbrăcat plagiatul în domeniul universitar în România şi cât de mult îşi asumă şi discută politicienii despre construcţii ca şi când ar fi cel puţin ctitorii de pe pereţii bisericilor de odinioară, cu diferenţa că aceia jucau rolul de investitori generoşi şi nu de persoane în serviciul public, mandataţi să joace rolurile respective. Am întâlnit arhitecţi care se declarau autorii unor lucrări la care au contribuit în cadrul unor colective, dar acum au rămas singurii supravieţuitori, chiar dacă, de fapt, nu au jucat rolul de autor la vremea respectivă.

Am întâlnit şi cazuri în care lucrarea era atribuită unor arhitecţi care nu au făcut altceva decât renovarea construcţiei, a căror autori erau alţii, mai puţin cunoscuţi sau necunoscuţi.

Spre deosebire de alte arte, construcţiile nu aparţin autorilor lor, aşa cum nici decizia de a interveni sau nu şi modul de intervenţie asupra lor nu aparţine arhitecţilor. Aceştia pot să îşi exprime, evident opinii argumentate, dar protecţia patrimoniului construit are alte mecanisme decât voinţa arhitectului autor.

Nepărăsind contextul trebuie să spun că guvernul a dorit realizarea unor noi contracte tip pentru achiziţiile publice în construcţii, în care a propus, în mod abuziv, ca drepturile de autor ale arhitecţilor să fie cedate din oficiu clientului, ceea ce este opus legii. Totuşi de ce au încercat aşa ceva? Trebuie să fie o raţiune. Răspunsul e simplu: pe de o parte pentru a oferi achizitorului puterea totală de a decide relativ la investiţia sa, fără a întâmpina rezistenţă din partea arhitectului în caz că acesta îşi susţine şi chiar apără propria creaţie prin invocarea drepturilor de autor, iar pe de altă parte pentru a nu rămâne captivi în contracte neperformante, pentru a putea schimba oricând arhitectul fără a pierde dreptul asupra a ceea ce s-a realizat, dacă acesta nu acoperă aşteptările. Ar mai fi o temere a reprezentanţilor instituţiilor publice şi anume aceea izvorâtă din pretenţiile unor arhitecţi care au contractat doar o parte din proiect să li se cuvină de drept întreg proiectul, invocând drepturile de autor asupra soluţiei, situaţie care nu este corectă nici contractual, nici moral şi concurenţial.

Înţeleg aceste cazuri, care sunt percepute de la nivelul funcţionarilor publici ca fenomene de blocaj al investiţiilor, dar soluţia propusă de ei este clar una eronată. Cedarea obligatorie a drepturilor de autor este o aberaţie şi denotă o neînţelegere a sensului acestora relativ la lucrările de arhitectură. Există formule contractuale foarte eficiente care pot preveni situaţiile nedorite, dacă sunt scrise corect, dar ele nu pot să ducă la un contract dezechilibrat, în care, în numele interesului public, contractorul privat este deposedat automat de drepturi dacă vrea să lucreze cu statul şi pus în situaţie de inferioritate. Să nu uităm că şi instituţiile publice sunt conduse de oameni care pot greşi şi produce astfel prejudicii partenerilor privaţi, ceea ce trebuie prevenit. Răspunderea, drepturile şi obligaţiile, garanţiile şi modul de acoperire a acestora trebuie să ţină cont de specificul activităţilor din construcţii şi să fie echilibrat şi simetric din acest punct de vedere între părţi. Iată un subiect care ar merita o aprofundare, într-o discuţie viitoare.

În concluzie, autorul unei construcţii trebuie definit într-o manieră extinsă, pentru a acoperi o complexitate inevitabilă rezultată din modul în care se realizează astăzi construcţiile, care nu este unul singur. Este necesar ca fiecare entitate colaboratoare să îşi definească singură modul în care se prezintă în cadrul proiectelor şi ceilalţi să cunoască şi să ţină cont de aceste opţiuni. Omisiunea menţionării corecte a autorului/autorilor unei construcţii este o dovadă de lipsă de civilizaţie, echivalentă cu omisiunea autorului unei lucrări de artă, unei lucrări ştiinţifice sau al deţinătorului unui brevet de invenţie. Nicio investiţie nu este a primarului sau a preşedintelui de consiliu şi nici a premierului sau a vreunui ministru. Cei care vor continua să vadă şi să propage aşa lucrurile, fie că sunt jurnalişti fie că sunt oameni obişnuiţi din comunităţi, fac dovada lipsei de cultură elementară şi ar trebui, cu orice ocazie atenţionaţi sau chiar ”acţionaţi”, pentru că se pare că după un proces pierdut cu daune plătite, ca după o amendă sau suspendare, cei mai mulţi înţeleg mai bine despre ce e vorba. E valabil şi pentru publicaţii scrise sau on-line, care arată imagini sau scriu despre construcţii, omiţând să menţioneze autorii.

 

 

Un comentariu;

  1. ANDREI said:

    Vreau sa cred ca nu mai traim in evul mediu sau antichitate, atunci lumea functiona altfel. In momentul de fata in realizarea unei constructii exista mai multe entitati cu capacitate de decizie, nu poti sa atribui tot meritul doar uneia dintre ele care nici pe departe nu duce in spate cea mai grea munca. Trebuie sa trecem peste aceasta gandire deoarece fara investitori, ingineri si constructori, toate marile constructii realizate in ultima vreme ar fi ramas doar schite si desene pe hartie sau nici macar atat. Sa recunoastem meritele tuturor specialistilor implicati in realizarea unei constructii.

Sus
Translate »