Oferte locuri de munca top

Cine va avea dreptul să poarte titlul de arhitect

architect02Cel puțin una din două condiţii minime de formare pentru profesia de arhitect vor trebui indeplinite pentru a purta titlu de arhitect, potrivit proiectului legislativ aflat în dezbatere publică pana pe 17 ianuarie 2016.

Absolventul cu diplomă sau alt document similar eliberat de instituţiile de învăţământ superior de arhitectură recunoscute de statul român, trebuie sa fi absolvit un ciclu de cel puțin cinci ani de studii universitare sau echivalente cu frecvență integrală într-o universitate sau într-o instituție de învățământ de nivel echivalent și a obținut titlul oficial de calificare de arhitect ca urmare a promovării unui examen de nivel universitar. Sau a absolvit un ciclu de cel puțin patru ani de studii universitare sau echivalente cu frecvență integrală într-o universitate sau într-o instituție de învățământ de nivel echivalent, și a obținut titlul oficial de calificare de arhitect ca urmare a promovării unui examen de nivel universitar, însoțit de un certificat care atestă încheierea unui stagiu de formare profesională de doi ani.

Studiile universitare sau echivalente cu frecvență integrală într-o universitate sau într-o instituție de învățământ de nivel echivalent prevăzute mai sus trebuie să asigure cel puțin dobândirea următoarelor cunoștințe, abilități și competențe:

  1. a) capacitatea de a concepe proiecte arhitecturale care să corespundă atât cerințelor estetice, cât și cerințelor tehnice;
  2. b) cunoștințe corespunzătoare despre istoria și teoriile arhitecturii, precum și despre arte, tehnologii și științe umane conexe;
  3. c) cunoștințe despre arte frumoase ca factori ce pot influența calitatea conceperii proiectelor arhitecturale;
  4. d) cunoștințe corespunzătoare despre urbanism, planificarea și tehnicile aplicate în procesul de planificare;
  5. e) capacitatea de a înțelege relațiile dintre oameni și creațiile arhitecturale, pe de o parte, și creațiile arhitecturale și mediul lor, pe de altă parte, precum și capacitatea de a înțelege necesitatea de a armoniza creațiile arhitecturale și spațiile în funcție de necesitățile și scara umană;
  6. f) capacitatea de a înțelege profesia de arhitect și rolul său în societate, în special prin elaborarea de proiecte ținând seama de factorii sociali;
  7. g) înțelegerea metodelor de cercetare și de pregătire a proiectului de construcție;
  8. h) cunoștințe despre problemele de proiectare structurală și de construcție și de inginerie asociate proiectării clădirilor;
  9. i) cunoștințe corespunzătoare despre funcția construcțiilor, fizica construcțiilor precum și despre tehnologii de execuție ale acestora, astfel încât să le proiecteze și echipeze cu toate elementele de confort interior și de protecție climaterică, în cadrul dezvoltării sustenabile;
  10. j) capacitatea tehnică care să îi permită să conceapă construcții care să îndeplinească cerințele utilizatorilor, respectând totodată limitele impuse de buget și de reglementările în domeniul construcțiilor;
  11. k) cunoștințe corespunzătoare despre industrii, organizații, reglementări și proceduri care intervin în procesul de concretizare a proiectelor în clădiri și de integrare a planurilor în planificarea generală.

Numărul minim al anilor de studii universitare sau echivalente poate fi exprimat, în plus, și printr-un număr echivalent de credite ECTS obținute în cadrul unei universităţi ori al unei instituţii de învăţământ de nivel echivalent, în conformitate cu legislația în vigoare.

Stagiul profesional trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. a) are loc numai după terminarea primilor trei ani de studiu. Cel puțin un an de stagiu profesional se bazează pe cunoștințele, abilitățile și competențele dobândite în cursul studiilor;
  2. b) se desfășoară sub supravegherea unui arhitect cu drept de semnătură sau un drept echivalent, autorizat de către autoritatea competentă din statul membru de origine;
  3. c) se poate defășura într-un stat membru sau într-un stat terț, acesta fiind evaluat de către autoritatea competentă din statul membru de origine sau de provenienţă.

Poartă titlul de arhitect şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European, precum şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, absolvenţi cu diplomă sau cu alt document similar eliberat de instituţiile de învăţământ superior de arhitectură recunoscute în unul dintre statele menţionate, care îndeplinesc condiţiile minime de formare pentru profesia de arhitect.

Poartă titlul de arhitect şi absolvenţii, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţeni ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţeni ai Confederaţiei Elveţiene, cu diplomă sau alt document echivalent obţinut în cadrul unor programe sociale ori ca urmare a absolvirii unor cursuri superioare fără frecvenţă în domeniul arhitecturii şi care au dobândit nivelul minim necesar de cunoştinţe, deşi nu au fost respectate condiţiile referitoare la durata minimă a studiilor. Aceste persoane trebuie să aibă o experienţă profesională de minimum 7 ani sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnătură ori alt drept echivalent sau a unei firme de arhitectură şi să promoveze un examen standard de absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenul final pentru obţinerea diplomei sau a altui document similar.

Proiectul de Ordonanță de Guvern propun modificarea si completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Sus