Oferte locuri de munca top

Circa 185 mil euro, bani europeni pentru retele de apa si canalizare

Contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș a fost semnat, la valoarea de circa 185 milioane de euro.

Astfel, investițiile propuse prin acest proiect sunt:

* realizarea a 129 km rețea de distribuție apă potabilă din care 58 km reabilitare, 28 km aducțiune, din care 10 km reabilitare, 7 rezervoare noi, 10 stații pompare noi, 4 stații tratare noi, 3 stații de clorinare noi, o stație de tratare modernizată;

*  realizarea unei stații de epurare noi, modernizarea stațiilor de epurare Pitești și Topoloveni, extinderea stațiilor de epurare de la Costești și Stolnici, 148 stații de pompare noi, 62 km conducte de refulare noi, 276 km rețea de canalizare din care 38 km reabilitare;

* dezvoltarea sistemului SCADA de operare apă potabilă/apă uzată.

Obiectivul proiectului îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare, prin creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației în 12 unități administrativ-teritoriale din localitățile: Albota, Bascov, Buzoești, Căteasca, Costești, Moșoaia, Poiana Lacului, Ștefănești, Stolnici, Topoloveni, Pitești, Bradu.

Astfel, aproximativ 45.000 persoane din județul Argeș vor beneficia de apă și canalizare.

Totodată, proiectul va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei, prin crearea de locuri de muncă în perioada de implementare, dar și după, la stimularea investițiilor private și a turismului în zona rurală, odată cu asigurarea premiselor pentru dezvoltarea economică a zonei.

Contractul are valoarea totală eligibilă de peste 900 de milioane de lei.

Proiectul va fi implementat până în luna decembrie 2023.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus