Oferte locuri de munca top

CNAIR cumpara utilaje de peste 46 mil euro

O singură ofertă a fost depusă în cadrul procedurii de achiziție publică derulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A pentru cumpărarea de utilaje și echipamente pentru construcții.

Acest singur ofertant a fost câștigătorul contractului ce presupune furnizarea a 135 de mașini multifuncționale cu echipamente de construcții.

Este vorba de CTE Solution – Utilaje Specializat SRL din Ilfov.

Valoarea contractului atribuit este de 225.285.975 de lei, fără TVA, în timp ce valoarea estimată a fost de 232.041.712 de lei, fără TVA.

În cadrul licitației criteriul de atribuire a contractului a fost raportul calitate – preț.

Durata contractului este de 37 de luni.

Proiectul nu va fi finanțat din fonduri europene.

De asemenea, subcontractarea acestui proiect nu este posibilă.

CTE Solution – Utilaje Specializate SRL din Ciorogârla, Ilfov este specializată în comerțul cu ridicata al mașinilor pentru industria miniera și construcții. A realizat anul trecut o cifră netă de afaceri de peste 96,44 milioane lei, un profit net de peste 3 milioane lei cu un număr mediu de 39 de angajați, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus