Oferte locuri de munca top

Constructor, obligat sa refaca integral un drum nou construit

Lucrările pe drumul Arad – Șiria – Pâncota vor fi refăcute în totalitate, pe cheltuiala constructorului. Solicitarea vine din partea președintelui CJ Arad, Iustin Cionca.

În urma verificării lucrărilor și a stadiului fizic de execuție al lucrărilor, specialiștii CJ Arad au constatat că pe tronsoanele Arad – Horia (între km 0+950 – 6+900) și după ieșirea din localitatea Horia spre Șiria (între km 9+000 – 12+000), unde este finalizat stratul de binder, au apărut degradări pe suprafețe extinse, inclusiv pe zonele pe care s-au făcut deja reparații.

Astfel, președintele CJ Arad a solicitat constructorului drumului Arad-Șiria-Pâncota refacerea integrală a stratului de binder (de legătură), pe mai multe tronsoane, exclusiv pe banii constructorului. De asemenea, Iustin Cionca a impus un plan de măsuri imediate pentru prevenirea lucrărilor necorespunzătoare.

„Nu este în regulă faptul că apar asemenea probleme, cu atât mai mult cu cât este o lucrare nouă. Este inacceptabil ca stratul de legătură să fie sub forma unui șir de remedieri locale multiple. Am notificat constructorul și i-am subliniat că are obligația să respecte cerințele prevăzute de proiectul tehnic și de caietul de sarcini. Am solicitat și un grafic de lucrări privind remedierea acestor probleme. Această lucrare este vitală pentru sistemul rutier județean și calitatea lucrărilor trebuie să fie ireproșabilă”, a subliniat Iustin Cionca.

Întreaga zonă afectată de degradări va fi semnalizată corespunzător, pentru evitarea posibilelor accidente de circulație.

De asemenea, conducerea CJ Arad a solicitat prezența în permanență a laboratorului autorizat pe șantier pentru prelevarea și efectuarea probelor conform prevederilor din contract. Laboratorul va verifica obligatoriu pe tronsoanele menționate, inclusiv nivelul de calitate al straturilor de fundație de pe zonele cu degradări ale stratului de asfalt.

Verificările vor fi menționate în Rapoarte de încercări întocmite special pentru aceste zone. Totodată, s-a solicitat ca înainte de începerea lucrărilor de remediere să se transmită de urgență la sediul instituției un Plan de lucru cu graficul aferent cu planificarea lucrărilor de remediere. Planul de lucru va fi vizat și de Consultanță.

Drumul Arad-Şiria-Pâncota, în lungime de 30 km, este modernizat din fonduri europene nerambursabile, câștigate de Consiliul Județean Arad în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Contractul pentru execuția lucrărilor (Lot 1) Modernizare DJ 709, KM 0+800 – 30+700, Arad – Pâncota a fost semnat pe 9 iunie 2020 pentru suma de 62.102.236 lei fără TVA. Anunțul a fost publicat în SEAP pe 1 iulie 2020.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus