Oferte locuri de munca top

Constructorii cer Guvernului implicare in contracararea iminentei crize economice

”Suntem in plina criza epidemiologica. Nu stim cat va mai dura, nici cate victime va numara. Stim cu certitudine insa ca in paralel a inceput o criza economica ce va escalada daca va fi neglijata si nu se vor lua masuri importante la timp. Exista sectoare de activitate care au fost profund afectate si pentru care, se impun masuri sociale.  Sectorul constructiilor, insa, are nevoie de masuri urgente de intensificare a activitatii, de promovare de investitii”, a declarat Adriana Iftime, director general al Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii

De aceea, FPSC solicita Guvernului :

  1. Continuarea sustinerii financiare a proiectelor incepute din fonduri nationale si europene.
  1. Stabilirea de criterii clare privind aplicarea Art. 11 din Decretul prezidential privind instituirea starii de urgenta si care prevede ca: “ Beneficiarii fondurilor europene afectati de adoptarea masurilor de urgenta prevazute in prezentul decret pot decide, impreuna cu autoritatile de management/organismele intermediare, sa suspende contractele de finantare incheiate conform legii”.
  1. Continuarea finantarii programului “Prima casa” cu pastrarea conditiilor de creditare din parte bancilor.
  1. Promovarea investitiilor publice mult asteptate si foarte necesare Romaniei: spitale, scoli, infrastructura etc. Este momentul pentru a pune in aplicare promisiunea domnului ministru al sanatatii: “Spitalele regionale reprezintă un proiect de tara pe care l-am preluat, il continuăm, vrem sa il urgentam și sa ne asigurăm că se va finaliza…”
  1. Investitii intensificate in alimentarile cu apa si canalizare in mediul rural si urban in vederea asigurarii unor conditii de igiena corespunzatoare fara de care nu se poate lupta impotriva epidemiilor de orice fel. In Raportul special al CE pentru punerea în aplicare a Directivei privind apa potabilă se mentioneaza: “calitatea apei și accesul la aceasta s-au îmbunătățit în România, dar este în continuare nevoie de investiții substanțiale”.

Romania are inca peste un sfert din populatie neracordata la un sistem centralizat de apa si canalizare, scoli si gospodarii cu WC-uri in curte.

”Pentru prima data, conditiile dezavantajate de lucru in aer liber ale constructorilor, favorizeaza sectorul in lupta impotriva virusului COVID-19. Constructiile trebuie sa redevina «motorul economiei romanesti». Sa nu lasam criza economica sa se suprapuna peste criza epidemiologica, ci dimpotriva, odata cu inasprirea masurilor de protectie anticoronavirus sa lansam masuri anticriza economica.

Istoria ne-a aratat ca iesirea din marile crize economice s-a produs prin stimularea si accelerarea investitiilor”, a mai spus Adriana Iftime, director general FPSC.

 

 

Citiți și:

Viitoare spatii de depozitare, cu aproape 5 mii mp sc

Peste 7 mii mp, in pregatire pentru functiuni turistice

O persoana fizica, in instanta cu un dezvoltator imobiliar

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2020

Sus