Oferte locuri de munca top

Contractul de construcții atribuit ilegal a dus la sechestru pe 10 imobile ale șefului de la cadastru Calarasi

Contractul pentru modernizarea și extinderea sediului în care își desfășoară activitatea Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, ar fi fost atribuit ilegal, susțin procurorii DNA, într-o speță în care prejudiciul adus instituției depășește 2,1 milioane de lei.

Astfel, procurorii anticorupție au dispus demararea anchetei penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 17 februarie, pentru Ovidiu Benea, director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași (la data faptelor și în prezent).

Totodată, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a 10 imobile aflate în proprietatea inculpatului Benea Ovidiu

Inculpatul ar fi încălcat legea, susțin magistrații, în contextul realizării proiectului „Modernizare și extindere la construcția existentă pentru sediul OCPI Călărași, după ce:

* a favorizat o anumită societate comercială să câștige licitația care a avut ca finalitate încheierea, la data de 17 august 2009, a contractului ce privea proiectul respectiv, în condițiile în care firma respectivă nu îndeplinea condițiile prevăzute în caietul de sarcini;

* la data de 28 octombrie 2009, a achitat aceleiași societăți un avans de 595.000 lei cu TVA, în lipsa unei baze legale și în scopul creării de foloase necuvenite pentru firma privată;

„În același context, la data de 17 noiembrie 2009, inculpatul Benea Ovidiu a încheiat cu aceeași societate comercială un act adițional prin care s-au contractat lucrări suplimentare, în lipsa unei proceduri legale de atribuire și a unei solicitări a OCPI Călărași. Acest lucru s-a realizat în condițiile în care, în actele aferente procedurii de atribuire a contractului inițial, se menționa clar că autoritatea contractantă nu trebuia să plătească lucrări suplimentare, riscul aparținând exclusiv ofertantului, iar lucrările suplimentare ce nu erau prevăzute în documentația tehnică inițială se puteau efectua doar la solicitarea autorității contractante”, arată comunicatul DNA.

De-a lungul perioadei în care se află sub control judiciar, Ovidiu Benea nu poate să exercite funcția de director al OCPI Călărași.

„Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Totodată, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a 10 imobile aflate în proprietatea inculpatului Benea Ovidiu”, continuă comunicatul.

Procurorii anticorupție precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus