Oferte locuri de munca top

Creștere fără precedent a preţului la electricitate în sud-estul Europei

Preţul energiei electrice a crescut semnificativ în ţările din sud-estul Europei ca urmare a creșterii consumului pe fondul unei temperaturi scăzute și a vremii nefavorabile.

Producţia hidrocentralelor din regiune a scăzut ca urmare a scăderii temperaturilor până la sub -20 de grade Celsius și înghețării unor părţi din Dunăre.

Din Ungaria până în Bulgaria preţurile energiei electrice au explodat în unele cazuri până la niveluri record.

“Piaţa este în panică în urma vremii extreme”, a declarat Tamas Migaly un broker din domeniul energiei din Praga, citat de Bloomberg.

Preţul energiei electrice a ajuns la niveluri fără precedent în Ungaria cu un preţ pentru livrarea continuă de 200 de euro pe Mwh marţi și în continuă fluctuaţie.  Contractele de energie din Serbia au ajuns și ele la un record marţi până la preţul de 150 de euro pe 1 Mwh. Preţul electricităţii în aceeași zi în Bulgaria a fost de peste 122 de euro pe 1 Mwh.

Mai multe sate în Bulgaria, România și Serbia au rămas fără electicitate și căldură. Aproximativ 23 de mii de gospodării din Bulgaria sunt în această situaţie iar cele două porturi la Marea Neagră au fost închise. În România aproximativ 14 mii de gospodării au fost izolate.

Consumul de electricitate din România a crescut până la un maxim al ultimilor 15 ani iar cererea zilnică de energie electrică în Serbia a fost cu 18% peste media acestei perioade a anului.

Principalele cauze ale producţiei scăzute sunt dependenţa zonei de hidrocentrale. De asemenea, producţia este afectată și de întreruperea producţiei în centralele nucleare. România a trebuit să oprească de două ori reactorul nuclear de 700 de MW de la Cernavodă săptămâna trecută după ce un viscol a afectat sistemul de alimentare. La sfârșitul săptămânii Ungaria ar putea să oprească reactoarele nucleare 2 și 3 de la propria centrală.

Preţurile au crescut și în restul Europei cu un procent de 99% a contractelor de energie din Franţa pentru săptămâna viitoare. În Ungaria preţurile au crescut cu 110% în această săptămână.

Bulgaria a refuzat cererile de urgenţă pentru livrarea de electricitate de la Grecia și Turcia fiind refuzată la rândul său de România pentru exportul de electricitate.

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus