Oferte locuri de munca top

Cu cat se scumpeste construirea noilor stadioane

Costurile de realizare a noilor stadioane vor fi mai mari decât estimarea inițială făcută de autorități. Pe de o parte, a apărut necesitatea unor noi lucrări, pe de altă parte, în ultimul an nu numai că s-au scumpit unele materiale de construcție, dar a crescut foarte mult și costul manoperei din cauza penuriei de muncitori calificați și specialiști în construcții.

Necesitatea actualizării indicatorilor tehnico-economici a fost generată de adaptările soluţiilor tehnice iniţiale, realizate la faza de Proiect Tehnic de Execuție. După începerea și definitivarea activității de proiectare, au rezultat ca fiind necesare o serie de adaptări ale soluției tehnice iniţiale, elaborată la faza Studiu de Fezabilitate.

Fondurile necesare vor fi asigurate de la bugetul de stat. Astfel, statul va plăti pentru lipsa unui sistem de formare profesională în construcții, precum și pentru lipsa de facilități similare celor din străinătate acordate muncitorilor din construcții.

Stadionul Steaua

Valoarea totală estimată inițial anul trecut de către autorități a fost de peste 301.722 mii lei, cu TVA inclus (cursul de schimb valutar luat în calcul a fost de 4,5476 lei/euro).

În prezent valoarea actualizată pentru realizarea Stadionului Steaua se ridică la 447.988 mii lei, TVA inclus (la cursul de 4,7320 lei/euro)

Din valoarea totală actualizată, valoarea lucrărilor de construcții și montaj va fi de 364.375 mii lei.

Valoarea restului de finanțat este de 374.914 mii lei, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj ajunge la 317.614 mii lei.

Suprafața desfășurată a proiectului va fi de 82.000 mp, având 31.254 locuri în tribună.

Durata totală de realizare a investiției este de 25 luni, iar durata restului de executat este de 14 luni.

Stadionul Arcul de Triumf

Proiectul pentru stadionul Arcul de Triumf avea o valoare inițială estimată la peste 126.410 mii lei, TVA inclus ( la cursul de 4,6416 lei/euro).

Valaorea actualizată pentru lucrările prevăzute la acest stadion este de 174.738 mii lei, TVA inclus (la cursul de 4,7320 lei/euro). Din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj va fi de 138.141 mii lei.

Valoarea restului de finanțat se ridică la 160.744 mii lei.

Suprafața desfășurată a proiectului va fi de 21.852 mp, fiind asigurate 8.155 locuri în tribună.

Durata totală de realizare a investiției este de 23 luni, din care durata de realizare a restului de executat este de 18 luni.

Stadionul Giulești

Valoarea totală a investiției a fost estimată la peste 121.131 mii lei, inclusiv TVA ( la cursul de 4,6616 lei/euro).

Valoarea actualizată totală a investiției ajunge acum la 186.911 mii lei, TVA inclus ( la cursul de 4,7320 lei/euro). Din care, valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 147.054 mii lei. Suma de 173.854 mii lei reprezintă valoarea restului de finanțat.

Stadionul va avea o suprafață desfășurată de 40.522 mp și 14.050 locuri în tribună.

Durata totală de realizare este de 21 luni, iar restul de executat va fi finalizat în 13 luni.

 

Descărcați aici Detaliile tehnice ale celor trei proiecte

 

 

 

 

Citiți și:

Cat costa serviciile de proiectare a instalatiilor

Investitori imobiliari spanioli pregatesc un proiect rezidential pe un teren de peste 6 ha

Cat costa un teren, cu proiect imobiliar aprobat, din București

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/ sept 2019

Sus