Oferte locuri de munca top

Cum ar putea fi modificată legea pentru Prima Casă

O serie de modificări ar putea fi introduse în cadrul Programului Prima Casă, potrivit unui proiect legislative aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor.

Modificările au fost propuse de Guvernul Cioloș la sfârșitul anului trecut pentru a realiza o concordanţă între textul legii și strategia Programului Prima Casă 2017-2021.

Astfel OUG 60/2009 ar putea fi modificată prin redefinirea termenului de locuinţă nouă drept “orice locuinţă așa cum este definită la alin.1, recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.”

De asemenea, locuinţele consolidate sunt considerate cele supuse acestui proces și care au fost recepţionate cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat sunt asimilate locuinţelor noi.

Distincţia este necesară pentru că o nouă modificare prevede că pentru locuinţele noi și pentru cele consolidate se poate acorda o garanţie de către stat de 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare. Pentru creditele destinate celorlalte tipuri de locuinţe procentul garantat de către stat poate fi de maximum 40% din valoarea finanţării exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare.

Un alt articol nou-introdus prevede că solicitările de acordare a unei finanţări garantate în cadrul programului “Prima Casă”, transmise cu încadrarea în limita plafonului de garantare alocat până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se soluţionează prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii lor.

O altă serie de prevederi se referă la realizarea evaluării ex-ante independente privind disfuncţionalităţile pieţei pentru care va fi nevoie de contractarea unor servicii de consultanţă. Fondurile necesare achiziţionării acestor servicii se vor asigura din bugetul de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului a fost adoptată de Senat săptămâna trecută, aceasta fiind Prima Cameră sesizată. Proiectul a fost adoptat fără modificări. Camera Deputaţilor este cameră decizională în acest caz.

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus