Oferte locuri de munca top

Deficiente grave in contractul de modernizare a unui drum national

Mai multe deficiențe grave au fost găsite în modul de atribuire și de desfășurare a contractului de achiziție publică de proiectare, asistență tehnică și execuție de lucrări pentru punerea în siguranță a obiectivelor de pe DN 15 km 242+200 – km 286+250 (zona Bicaz). Acestea au fost observate în urma misiunilor de audit și control ale Ministerului Transporturilor în cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.

Astfel, Corpul de Control al Ministerului a identificat o serie de deficiențe grave în desfășurarea și atribuirea contractului de achiziție publică.

În primul rând, conducerea DRDP Iași cunoștea situația acestui sector de drum, încă din anul 2018, dar nu a întreprins demersurile necesare pentru remedierea problemelor existente, în privința refacerii părții carosabile în urma alunecărilor de teren, asigurarea siguranței participanților la trafic și promovarea documentelor ce stau la baza elaborării și aprobării actelor normative necesare alocării sumelor pentru intervenție.

Totodată, motivele de extremă urgență în cazul atribuirii contractului de achiziție publică nu au fost determinate de evenimente imprevizibile.

De asemenea, agravarea stării drumului DN 15, din primăvara anului 2019, pe unele sectoare, a fost cauzată, printre altele, de inacțiunea DRDP Iași și a ignorării măsurilor din Programul de măsuri pentru prevenirea alunecărilor de teren anexă la Hotărârea nr. 25/2018 a Comitetului județean Neamț pentru situații de urgență.

O altă problemă o reprezintă aprobarea de către CNAIR, prin directorul general Narcis Neaga, a sumei de peste 387 milioane de lei destinată acestor lucrări, fără a avea la bază un studiu geodezic și o expertiză tehnică, ci doar în urma inspecției vizuale a obiectivelor.

Nu în ultimul rând, în urma încheierii contractului de achiziție publică, din data de 13 mai 2019,  antreprenorul avea obligația depunerii unei garanții de bună execuție (10% din prețul contractului) fapt care nu s-a întâmplat la momentul semnării, conform obligațiilor contractuale. Scrisoarea de garanție a fost emisă cu o întârziere de 5 luni, în data de 18 octombrie 2019. Acest lucru a fost posibil prin semnarea unui act adițional potrivit căruia antreprenorul putea constitui garanția de bună execuție prin rețineri succesive de sume, în urma lucrărilor efectuate.

Despre această situație, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, a declarat: „De la începutul mandatului am solicitat, așa cum era normal, declanșarea unor misiuni de audit și control pentru a vedea care este situația reală pe proiectele de infrastructură. Ceea ce am anticipat, s-a și adeverit. Sunt sigur că situația de la DRDP Iași, unde risipa banilor românilor nu are margini, nu este una singulară. Vremea firmelor «de casă» ale baronului de Neamț, Ionel Arsene, a apus și vă spun că, de acum înainte, orice decizie trebuie luată și asumată, conform legii. Stilul «pompieristic» și «heirupist» de a evalua «la ochi» o  lucrare ce presupune proiectare și execuție nu se mai regăsește în acest mandat al meu. Nu este posibil ca la o astfel de lucrare procedura de achiziție să nu fie derulată pe baza unei analize serioase și profesioniste. Ar fi trebuit să știe foarte bine că banii nu sunt ai lor, aduși de acasă, ci ai tuturor cetățenilor acestei țări. Să dai apropiaților tăi contracte fără licitație, în valoare de 81 milioane de euro, este încă o dovadă de tupeu maxim al politrucilor care au guvernat țara, până în noiembrie. Toate documentele aferente acestei «prietenii financiare» vor fi transmise către organele statului, iar cei vinovați cu siguranță vor răspunde”.

 

 

 

Citiți și:

Un port din tara noastra va fi dezvoltat cu investitii de peste 13 mil euro

Teren de aproape 2 ha din Capitala, in pregatire pentru functiuni mixte

In primavara va demara un proiect mixt in zona ultracentrala a Capitalei

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019

Sus