Oferte locuri de munca top

Deputatii vor respinge OUG 100, dupa ce i-au adus 125 de modificari

Respingerea OUG 100/2016, care a adus modificări importante Legilor privind urbanismul și autorizarea lucrărilor de construcții, a intrat în procedură de urgență. Astfel că abrogarea acestui important act normativ ar urma să fie votată chiar în ședința de luni, 27 martie, în plenul Camerei Deputaților.

După ce au admis nu mai puțin de 125 de amendamente la OUG 100, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a considerat că obiectul inițial de reglementare a fost denaturat și, prin urmare, a decis înaintarea actului către plenul Camerei cu propunere de respingere. Mai mult, au decis să propună plenului respingere a OUG 100 în procedură de urgență.

Potrivit Guvernului Cioloș, care a adoptat-o în decembrie 2016, Ordonanța nr. 100 avea rolul de a crește responsabilitatea factorilor din domeniu și de a consolida structurile de specialitate din administrația publică, în vederea unei dezvoltări sustenabile. Totodată, OUG 100 avea rolul de a reduce nivelul corupției din domeniile vizate.

Totuși, cu toate că legea organică îi oferă Guvernului dreptul de a legifera prin Ordonanțe, tehnica legislativă obligă ca actul normativ să fie ulterior adoptat printr-o lege votată de Parlament. Aceeași lege organică prevede dreptul parlamentarilor de aduce amendamente Ordonanței și, astfel, de a modifica actul normativ inițial.

Ajunsă pe masa senatorilor din comisiile de specialitate, OUG 100 a suferit modificări drastice.

Senatorii au scos prevederea potrivit căreia consilierii județeni sau locali trebuiau să depună, în scris, motivația pentru votul exprimat prin care aprobă sau resping documentațiile de amenajare a teritoriului sau de urbanism.

Mai departe, senatorii au decis ca procedura de autorizare a construcției efective să înceapă odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism și nu după obținerea certificatului, cum era prevăzut în OUG 100, revenindu-se astfel la forma actualizată a Legii nr. 50 din 1991.

Printre celelalte modificări aduse de senatori, se regăsește și prevederea potrivit căreia arhitectul șef nu mai trebuie să fie un specialist atestat de Registrul Urbaniștilor din România. În schimb, a fost introdus amendamentul potrivit căruia, la nivelul comunelor, poate fi arhitect șef și persoana „cu studii superioare din aparatul primarului”. Ba mai mult, a fost introdus și amendamentul potrivit căruia „un funcționar public din aparatul de specialitate al primarului” poate fi arhitect șef în cazul existenței unei astfel de poziții vacante, indiferent de nivelul UAT (județ, municipiu etc.), fără ca acesta să fie obligat să aibă formarea profesională prevăzută de lege și fără ca perioada temporară să mai fie limitată la 6 luni.

De la Senat, Legea de adoptare a OUG 100 a ajuns în comisiile din Camera Deputaților. După ce termenul de depunere a raportului a fost amânat succesiv, pe 20 martie, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a hotărât respingerea OUG 100, în ansamblul ei, pentru că multitudinea de modificări aduse de parlamentari la legea inițială, a generat modificarea obiectului de reglementare.

Altfel spus, parlamentarii au modificat atât de mult OUG 100, că legea de adoptare (devenită de respingere, în acest caz) a devenit atât de diferită de legea inițială, încât este nevoie de respingerea actului normativ din decembrie.

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus