Oferte locuri de munca top

Doar 12 auditori atestati pentru rapoarte necesare in proiectele de infrastructura rutiera

Numai 12 auditori au fost atestați până în prezent de către Autoritatea Română Rutieră pentru a elabora rapoarte privind auditul de siguranță rutieră și evaluările de impact asupra siguranței rutiere, necesare în elaborarea proiectelor de infrastructură rutieră.

Toate proiectele de infrastructură rutieră vor trebui să aibă un raport de audit de siguranță rutieră executat atât în stadiul de studiu de fezabilitate/documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, cât și în stadiul de proiect tehnic şi detalii de execuţie, potrivit unui proiect de ordin de ministru.

De asemenea, un raport de audit va fi necesar și anterior recepţiei la terminarea lucrărilor la drumul public, precum și imediat după darea în exploatare a drumului public, în trafic.

Totodată, evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere va fi și ea parte integrantă a studiului de prefezabilitate sau, după caz, a studiului de fezabilitate al unui proiect de infrastructură rutieră care se construieşte sau se modifică substanţial.

Această evaluare se va concretiza într-un raport de evaluare de impact asupra siguranţei rutiere, raport ce va fi realizat de un auditor de siguranță rutieră.

Auditorii atestați până în prezent de de ARR sunt: Laurențiu Hermeniuc, Suceava; Sorin Paicu, Timișoara; Iulian Cătălin Dimache, Iași; Diana-Carmen Toromboli, Brașov; Eusebio-Horațiu Sămăreanu, Cluj Napoca; Daniela Mihaela Zanea, Buzău; Radu Ioan Melereu, București; Gabriela Costescu, București; Iulia Sârghi, Constanța; Robert Cristian Moraru, București; Cristian Andrei, București; Cristian Călin, București.

Pentru efectuarea auditului de siguranță rutieră a unui drum public în afara localităților, tariful pentru investitor este de 10.000 lei/km, în timp ce tariful pentru onorariul auditorului este de 5.000 lei/km. Pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere, tariful pentru investitor este de 2.000 lei/km, iar onorariul auditoruli este de 1.000 lei/km.

Mai departe, pentru efectuarea auditului de siguranță a unor intersecții pe drumuri publice în afara localităților, investitorul va plăti 10.000 lei/buc, iar onorariul auditorului va fi de 5.000 lei/buc.

În cazul evaluării de impact asupra siguranței rutiere, tariful investitorului va fi de 3.000 lei/buc, iar onorariul va fi de 1.500 lei/buc.

În cazul drumurilor publice din interiorul localităților, tariful pentru investitorul pentru efectuarea auditului de siguranță rutieră este de 15.000 lei/km, în timp ce onorariul auditorului se ridică la 7.500 lei/km.

Pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere, investitorul va scoate din buzunar 3.000 de lei, iar onorariul auditorului va fi de 1.500 lei/km.

Pentru proiectele care vizează intersecții pe drumuri publice din interiorul localităților, tariful investitorului pentru auditul de siguranță rutieră este de 15.000 lei/buc, în timp ce onorariul auditorului va fi de 7.500 lei/buc.

Pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere, tariful investitorului este de 3.000 lei/buc și onorariul auditorului este 1.500 lei/buc.

Nu în ultimul rând, în cazul pasajelor și nodurilor rutiere, tariful investitorului pentru efectuarea auditului de siguranță rutieră este de 30.000 lei/buc, în timp ce onorariul auditorului este de 15.000 lei/buc. Pentru efectuarea evaluării de impact asupra siguranței rutiere, investitorul trebuie să plătească 6.000 lei/buc, urmând ca auditorul să primească 3.000 lei/buc.

 

Cititi si

Cat costa auditul de siguranta si evaluarea de impact ?

Auditul de siguranta pentru proiectele rutiere, obligatoriu pe capitole

 

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus